Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Marian Neacșu
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte.
Sper că atât dumneavoastră, cât și colegul meu, domnul Nicolăescu, îmi demonstrați, în continuare, calmitate pentru conducerea ședinței, și va fi un lucru, evident, benefic pentru noi toți.
Să revenim la această propunere legislativă, unde am găsit ca inițiatori colegi din întregul spectru politic, în frunte cu actualul ministru al apărării naționale, iar proiectul de lege se referă la faptul că militarii aflați în teatrele de operațiuni din afara țării să fie scutiți de acea injustă tăiere de venituri, acea reducere aberantă cu 25% a salariilor, care a fost considerată principala măsură a actualei guvernări, pentru a combate criza.
Cât de mult am combătut criza prin cei 25% pe care i-am aplicat otova la veniturile tuturor categoriilor de populație, și în mod deosebit ale militarilor, este discutabil. Dar atâta vreme cât de pe teatrele de operațiuni ne vin vești din ce în ce mai proaste, câtă vreme plătim obol de sânge acolo, și pe noi ne preocupă cum am putea face să mai luăm 25% și din acele venituri, probabil că și din veniturile pe care statul român urmează să le plătească pentru faptul că unul dintre militarii noștri și-a dat viața pe acele teatre de operațiuni. Mi se pare o măsură bine-venită exceptarea de la aplicarea acestei aberante reduceri, prin Legea nr. 118, a acestor categorii de persoane. Grupul parlamentar al PSD o susține.
Și pentru că această inițiativă legislativă se află la Capitolul „Inițiative legislative cu propunere de respingere”, pentru a putea găsi o soluție pentru acest lucru, vă rugăm să fiți de acord să întoarcem această inițiativă legislativă la comisie și să încercăm să găsim soluții, să încercăm să conturăm un punct de vedere care să fie benefic pentru persoanele cărora li se adresează.
Mergând mai departe și ducând în vot final acest lucru, din nefericire, cu toată bună-voința unora dintre dumneavoastră, este posibil ca mașina de vot să funcționeze implacabil, precum ghilotinele din perioada lui Robespierre.
Vă rog frumos să acceptați măcar acest ultim demers.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.