Subsemnații, membri ai Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și ai Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, vă înaintăm prezenta moțiune cu privire la refuzul ministrului finanțelor publice, domnul Gheorghe Pogea, de a furniza informații privind sarcinile pe care și le asumă Guvernul României ca urmare a încheierii Acordului dintre România, în calitate de debitor, și Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană, Banca Mondială, Corporația Financiară Internațională, Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de creditori.
Nu credem că Acordul cu Fondul Monetar Internațional este o soluție bună pentru relansarea economiei românești. Am spus-o și am adus argumentele noastre economice.
Pe de altă parte, regula democrației presupune ca majoritatea să își impună deciziile, suportând, desigur, și consecințele acestora. Înțelegem și acceptăm democratic că actuala majoritate a decis să impună românilor decizia proastă de a împrumuta bani de la Fondul Monetar Internațional în orice condiții.
Ceea ce nu înțelegem, însă, este lipsa de transparență a guvernanților în toată această perioadă, refuzul lor de a ne informa asupra deciziilor pe care le-au luat în numele nostru și pe socoteala noastră.
Ca reprezentanți ai națiunii, ne vedem noi, parlamentarii opoziției, dar și colegii noștri care susțin guvernarea, în situația de a nu cunoaște și, implicit, de a nu putea înțelege și explica Acordul, și de a nu putea propune soluții alternative la acesta.
Alături de noi se află contribuabilii români, împovărați suplimentar din motive și prin dispoziții pe care nu le-au cunoscut. Alături de noi se află beneficiarii politicilor publice,
lipsiți de prestațiile și serviciile publice de care se bucurau, din motive care nu li s-au spus. Alături de noi se află, până la urmă, întru necunoaștere, fiecare cetățean român a cărui viață e grav afectată, fără să cunoască și fără să înțeleagă motivele. Nu putem decât să bănuim, câtă vreme nu cunoaștem, nu putem decât să suspectăm, și vreau să vă asigur, stimați reprezentanți ai Guvernului, că temerile oamenilor în vreme de criză sunt întotdeauna mai rele decât adevărul.
Trei sunt argumentele principale pe care ne-am bazat solicitarea de a aduce la cunoștință publică, de îndată, scrisoarea de intenție transmisă Fondului Monetar Internațional: mai întâi, obligația de transparență a autorităților în luarea unor decizii de politici publice și care implică bani publici; apoi, nevoia de a judeca oportunitatea Acordului, ca principal, dacă nu singurul element de politică publică realizat de Guvern în aceste prime 6 luni de guvernare; în sfârșit, nevoia de a măsura în mod corect efectele economice, sociale, fiscale ale Acordului, astfel încât cetățenii și reprezentanții opoziției să poată evalua responsabilitățile directe și indirecte ale autorităților.
În ceea ce privește lipsa de transparență în contractarea împrumutului, voi prezenta o scurtă desfășurare a activității Guvernului în acest sens: la începutului anului 2009, ca un prim semn al incapacității de a guverna în perioadă de criză, domnul ministru Gheorghe Pogea a retrogradat România din rândul economiilor stabile, cu reale perspective de dezvoltare, și din rândul statelor capabile să-și administreze propria economie, și a solicitat asistență financiară internațională.
Astfel, România se întoarce într-o categorie puțin onorantă a statelor ca Pakistan, Mongolia, Gabon, Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia, Serbia, Ungaria, Islanda și Seychelles, state ale căror politici de dezvoltare economică sunt dictate de autoritățile străine.
Spre informarea corectă a Parlamentului, care ține, fără îndoială, de datoria Guvernului, care iarăși a fost omisă de această dată, atașăm prezentei moțiuni o hartă la zi cu țările care beneficiază de asistența financiară internațională din partea FMI. Dispunerea lor geografică este extrem de relevantă.
În data de 12 ianuarie 2009, mai mulți oficiali ai Guvernului României, în calitate de reprezentanți ai unui stat membru, au solicitat Comisiei Europene un împrumut. Comisia Europeană, invocând lipsa de expertiză, a condiționat acordarea împrumutului de acceptarea monitorizării Fondului Monetar Internațional.
Abia la jumătatea lunii martie 2009, la două luni de la începerea acestor demersuri, domnul prim-ministru Emil Boc a comunicat faptul că, fără a informa opinia publică sau măcar partenerii de guvernare, a angajat România în negocieri pentru obținerea unui împrumut extern din partea Uniunii Europene și a Fondului Monetar Internațional.
Pentru reamintire, câteva extrase din presa vremii din care aflăm că liderii și miniștrii PSD, întruniți în 10 martie în ședință, au declarat că au aflat din presă de demararea discuțiilor cu FMI și Comisia Europeană, menționând că PD-L și Traian Băsescu s-au purtat incorect. Ministrul pentru IMM-uri, domnul Constantin Niță, a susținut că nu a știut de scrisoarea pe care a trimis-o ministrul finanțelor publice către
Comisia Europeană. „Nu am vorbit în Coaliție, evident nu” este declarația domnului ministru din acel moment.
Președintele Consiliului Național al PSD, domnul Adrian Năstase, a declarat că liderii PSD au aflat din presă de demararea discuțiilor, fapt ce demonstrează încă o dată lipsa de încredere și de comunicare între cei doi parteneri de Coaliție.
La rândul său, opoziția nu a fost nici informată și nici favorabilă unui asemenea Acord. Într-o declarație în plenul Camerei Deputaților, la 16 martie, fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu spunea: „Nu trebuie să ne mai mire faptul că acum Guvernul PSD—PD și președintele Băsescu se aruncă la picioarele Fondului Monetar, spunând că nu au idee despre ce ar trebui să facă pentru a combate efectele crizei economice și, totodată, căutând un alibi pentru măsurile de austeritate pe care vor trebui să le ia pentru a combate efectele crizei. Ei doresc să spună românilor «Luăm aceste măsuri pentru că așa ne cere FMI». De fapt, ar trebui să spună «Luăm aceste măsuri, pentru că așa ne cere Fondul, și pentru că noi nu am fost în stare să facem un plan anticriză propriu, și am apelat la un plan șablon, făcut de contabilii de la FMI și aplicat în țările lumii a treia».“
Ca soluție alternativă la Acordul cu FMI, actuala opoziție a propus o serie de măsuri: reducerea cotei unice de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, de la 19 la 15%; reducerea contribuțiilor sociale cu 2%, față de nivelul din decembrie 2008; suplimentarea cheltuielilor de investiții, inclusiv în infrastructură și construcția de locuințe; suplimentarea de fonduri pentru Programul „Fermierul”; sume pentru garanții și stimulente pentru întreprinderile private care vor să facă investiții, concomitent cu reducerea cheltuielilor administrației publice centrale.
Acest mesaj a fost trimis atât puterii, cât și reprezentanților Fondului Monetar Internațional, cu care reprezentanții PNL s-au întâlnit pe 23 martie anul curent.
În orice stat democratic, mai puțin în România actualei guvernări, documentul prin care Guvernul solicită acordarea unui împrumut din partea Fondului Monetar Internațional este public. Este public pentru că el conține informații nu numai referitoare la împrumut, la condițiile de restituire a acestuia, dar mai ales referitor la angajamentele politice, sociale, economice, fiscale pe care Guvernul și le asumă, ca o condiție de primire a banilor respectivi.
Am atașat, spre informare, acordurile pe care alte țări, precum Ungaria, Serbia, Lituania, Islanda le-au semnat și le-au publicat de îndată — atât ele, cât și Fondul Monetar Internațional –, în ciuda condițiilor extrem de grele, pe care unele din aceste țări, de exemplu, Ungaria, și le-au asumat. Le-au publicat, repet, de îndată.
Mai mult, nici nu trebuie să privim dincolo de graniță pentru a descoperi regulile transparenței. Este adevărat, din 2005 până în 2009, Guvernul României a știut să administreze economia fără sfaturi sau comenzi din afară.
Am renunțat la Acordul stand-by cu Fondul Monetar Internațional, care era o frână în calea dezvoltării economice accelerate a țării. Că a fost o opțiune corectă o dovedește creșterea economică de 25% din acei 4 ani.
Lucrurile n-au fost, însă, la fel de simple până în 2005, iar colaborarea cu Fondul a fost considerată necesară în acea
perioadă, sub administrarea succesivelor guverne, indiferent de cine a fost prim-ministru sau ministru de finanțe, indiferent de culoarea politică a guvernelor respective, indiferent de starea economică, indiferent de dificultatea clauzelor impuse prin acele acorduri, și au fost clauze grele de-a lungul timpului, documentele în cauză au fost publicate imediat, iar cetățenii au fost informați.
Și după trimiterea Scrisorii de intenție lucrurile au continuat în aceeași manieră netransparentă. Singurele informații le-am primit în 4 mai 2009 dintr-o declarație de presă a Fondului Monetar Internațional care descria condițiile și structura Acordului, dar nu mai mult decât atât.
De atunci, din 4 mai, din momentul în care Acordul a fost trimis Fondului și acceptat de către Fond, informarea publică a rămas la același nivel vreme de 40 de zile. Nici Scrisoarea de intenție, nici Memorandumul încheiat nu au fost aduse la cunoștință publică.
În lipsa informațiilor oficiale, speculațiile sigur că au continuat să circule și s-a ridicat astfel ipoteza că Acordul ar fi fost ținut secret în mod intenționat până după alegerile pentru Parlamentul European, de teama consecințelor electorale pe care autorii săi le-ar putea suporta odată ce am afla angajamentele pe care Guvernul și le-a asumat.
Nu aș vrea să cred așa ceva, pentru că dacă Acordul este ascuns cu asemenea intenție, trecem din aria dezinteresului, lipsei de transparență și disprețului față de cetățean, în aria încălcării legii și a dezinformării Parlamentului, incriminată, stimați colegi, ca faptă penală în Legea răspunderii ministeriale.
În chestiunea oportunității Acordului, sunt două categorii majore de dubii legate de oportunitatea Acordului cu Fondul Monetar Internațional.
Primul mare semn de întrebare este legat de beneficiarii acestui Acord. Aceștia sunt, în principal, băncile comerciale din România, care își pot utiliza o parte a rezervelor obligatorii reținute de Banca Națională, în vederea desfășurării de operațiuni proprii.
Vedem, deja, că Guvernul a eșuat în a determina băncile să finanțeze relansarea economică din acești bani. În lipsa unui stimulent public în acest sens, băncile își folosesc banii cum știu ele mai bine. Și nu băncile sunt de condamnat aici, ci oficialii care au fost viteji la conferințe de presă, dar neconvingători la masa negocierilor cu sistemul bancar. Vedem astfel că eșecul Guvernului de a negocia cu băncile injectarea efectivă a acestor bani în economia românească face ca românii să ramburseze un credit care nu ajunge la ei.
Al doilea semn de întrebare important este legat de instrumentul utilizat în relația cu Fondul. Ca țară stabilă economic, membră a Uniunii Europene, și care nu a invocat, asemenea Ungariei sau Islandei, o gravă amenințare la adresa stabilității financiare, România nu trebuia să accepte formula unui acord stand-by, care presupune o serie de elemente dezavantajoase pentru noi, acesta fiind condiționat de adoptarea unor măsuri, de obicei nu cele mai fericite pentru populație, impuse de organismele internaționale.
Polonia, spre exemplu, a obținut un acord mult mai favorabil, Flexible Credit Line (Linia Flexibilă de Credit), acord prin care nu își asumă nicio obligație cu privire la măsuri care ar putea afecta populația și de care beneficiază
economii comparabile, în privința stabilității, cu cea a României (economia Poloniei, economia Mexicului, de exemplu). Faptul că Guvernul Boc nici măcar nu a solicitat un asemenea tip de acord mai flexibil e grav nu numai prin prisma costurilor directe ale împrumuturilor, cât mai ales prin grava afectare a credibilității României pe piețele economice și financiare.
## Domnilor guvernanți,
Asemenea greșeli ne afectează credibilitatea ca țară și rating-ul de țară. Acestea sunt greșeli care demonstrează incompetența și acestea sunt greșeli, domnilor guvernanți, care nu se fac.
Răspunderea politică a guvernanților este principalul instrument de plată, în cazul unor asemenea greșeli. În primă instanță, Parlamentul poate sancționa guvernanții prin depunerea și votarea unei moțiuni de cenzură. Dacă, așa cum s-a dovedit cu o lună în urmă, solidaritatea majorității în jurul puterii este mai puternică decât argumentele opoziției, nota de plată este înaintată de cetățeni cu ocazia alegerilor. Dar, pentru a putea judeca, cetățenii au nevoie de informații corecte și complete. Și, dacă nu luați în serios și dacă n-ați luat în serios, stimați oficiali, cererea opoziției de a fi informată, sperăm să respectați măcar dreptul cetățenilor de a avea acces la informație. În caz contrar, răspunderea vă revine și pentru perpetuarea principalei slăbiciuni a mecanismului electoral din România, absenteismul, care a ajuns la cote record, iată, la alegerile din 7 iunie, în bună măsură din cauza lipsei de încredere în guvernare.
Consecințele economice, sociale și fiscale ale Acordului au reprezentat, foarte multă vreme, un temei de discuție speculativ. Cunoaștem și resimțim numeroasele măsuri antieconomice și antisociale luate în ultima vreme de guvernanți. În ce măsură ele se datorează lipsei de viziune economică, unei anumite dușmănii față de liberii întreprinzători, proastei gestiuni a administrației sau predării frâielor economiei către Fondul Monetar Internațional, nu vom putea afla decât odată cu publicarea acordului.
Știm astăzi că principalele impozite au fost mărite; contribuțiile sociale au fost mărite la începutul anului cu aproape patru procente; cota unică a fost dublată cu impozitul pe pierdere, numit și forfetar; taxa pe valoarea adăugată a devenit nedeductibilă pentru o serie de produse și servicii, crescând costurile întreprinzătorilor.
Știm, de asemenea, că o serie de măsuri de stimulare a relansării economice, luate în noiembrie și decembrie 2008, au fost abrogate. S-a renunțat la stimulentul de 1.000 de euro acordat companiilor pentru fiecare șomer angajat, s-a renunțat la reducerea impozitelor cu 5% pentru cei care își plătesc obligațiile la timp.
Ca o consecință a acestor măsuri, mediul antreprenorial și-a pierdut încrederea în climatul economic și în stabilitatea economică din România. 46.000 de companii au fost închise în primele două săptămâni de după adoptarea Ordonanței de urgență nr. 34/2009, cu un trist record de 10.000 de companii într-o singură zi.
Mai mult, incoerența politicilor în materie economică a dus la o scădere semnificativă a interesului investitorilor străini față de România. Conform informațiilor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în perioada ianuarie—
aprilie 2009, abia s-a atins 60% din numărul de firme noi cu participație străină din perioada similară a anului trecut, iar capitalul social subscris la firmele înființate în acea perioadă e la un nivel chiar inferior.
Merită remarcat, ca o implicație extrem de negativă, faptul că, de la începutul anului 2009, firmele străine au avut o tendință evidentă de a retrage fonduri din România. Vedem că angajamentele sociale de campanie ale guvernanților nu sunt respectate, iar veniturile pensionarilor și angajaților din sectorul public au fost reduse. Punctul de pensie a fost redus de la 45% din salariul mediu la 43,2%, cu aplicare în două etape, de la 1 aprilie și de la 1 octombrie, iar salariile bugetarilor nu vor beneficia nici măcar de obișnuita indexare cu inflația. În schimb, au fost înghețate posturile, inclusiv cele ce urmează a se elibera, cea mai gravă consecință fiind blocarea învățământului preuniversitar prin scoaterea din sistem a 68.000 de suplinitori, începând cu 30 august 2009.
Vedem că numărul șomerilor a crescut, de la 30 noiembrie, data alegerilor, și până la sfârșitul lunii mai 2009, de la 376.000 la 526.000. Adică în aceste șase luni de guvernare fără direcție economică, 150.000 de oameni și-au pierdut locurile de muncă create de guvernarea liberală.
Nu știm în ce măsură aceste decizii care se iau, de către cei pe care românii i-au ales, la București sunt luate de ei sau de contabilii străini și fără responsabilitate politică de la Washington, în ce măsură aceste consecințe vor fi asumate la alegeri de oameni politici ce își vor depune mandatul sau vor fi aruncate în spatele unor funcționari internaționali transferați, între timp, pe vreun alt continent. Dar putem afla, și trebuie să aflăm prin cunoașterea acordului semnat de Guvern.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Având în vedere cele arătate și subliniind că noi, semnatarii prezentei moțiuni simple, nu putem fi de acord cu ascunderea adevărului și cu escamotarea unor informații esențiale asupra evoluției economiei și societății românești, având în vedere că însăși evaluarea oportunității deciziei politice a actualului Guvern de a îndatora România masiv și de a asuma o serie de obligații și constrângeri serioase și de durată nu poate fi realizată în lipsa informării publice, deci dreptul cetățenilor de a-și judeca guvernanții nu poate fi realizat, având în vedere ca românii simt în viața lor consecințe importante în plan material, personal și social, ale căror cauze nu le-au cunoscut, dar cărora trebuie să le administreze consecințele, noi, parlamentarii PNL și UDMR, ne facem datoria față de adevăr și cerem ca buna informare a cetățeanului și transparența actului de guvernare să fie repuse în drepturi. Înțelegând limitele în care putem purta această discuție și încercând să eliminăm tonul polemic sau personal din ea, preferăm s-o așezăm la nivelul principiilor fundamentale ale democrației și să solicităm lucruri extrem de simple:
1. Publicarea de îndată a Scrisorii de intenție transmise Fondului Monetar Internațional de către România.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.