Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2012
Informare · adoptat tacit
Ovidiu Victor Ganț
Discurs
Vă mulțumesc. Doamnă președinte, Stimate colege, Stimați colegi,
Da, putem să discutăm despre oportunitatea demersului, cu atât mai mult cu cât venim dintr-o zonă unde există carte funciară din secolul XVIII, pot să vorbesc despre avantajele existenței sistemului în raport cu regiunile unde nu există, însă nu putem în momentul de față să ne pronunțăm în absența unor răspunsuri. Pe mine mă interesează dacă repetatele noastre apeluri, inclusiv ale colegilor din UDMR, și nu numai, pentru încurajarea politicii de realizare a cadastrului la nivelul Executivului au primit vreun răspuns. Este a nu știu câta oară când dezbatem acest subiect.
Pe mine m-ar interesa și altceva. Dacă pe viitoarea politică de coeziune, după 2014, există intenția de a cere Comisiei Europene fonduri pentru realizarea și finalizarea cadastrului în România. Poate că în sensul ăsta Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului ar putea să reprezinte patronul, ca să spun așa, implementării unui astfel de program, însă nu avem un răspuns la această întrebare. În plus, poate că e bine și dintr-un alt punct de vedere. În trecut, am avut experiențe triste cu proiecte cu finanțare europeană când, deși exista cadastru, deși exista carte funciară, deși cei care inițiau proiectele făceau dovada proprietății cu extrase de carte funciară pe care orice instanță din România le acceptă ca atare, Ministerul Dezvoltării Regionale cerea acțiuni în constatare pentru a face dovada proprietății.
Vreau să cred că în urma acestei mișcări, cel puțin în Banat, Ardeal și Bucovina unde există CF, astfel de solicitări nu mai sunt necesare, modificându-se metodologia în consecință.
Deci, până la urmă, sigur, putem fi de acord, dar dorim niște răspunsuri, unde, încotro se îndreaptă acest demers. Avem măcar promisiunea că va fi mai bine din acest punct de vedere? În rest, nu văd probleme de altă natură.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.