Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 mai 2010
other
Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi,
Dacă ar fi să fim coerenți cu genul de dezbateri pe care le ducem astăzi, ar trebui să cer o pauză de consultări în sânul PDL-ului, ca să vedem, de fapt, care este opinia majorității parlamentare. Pentru că ministrul PDL, fost consilier prezidențial, susține un punct de vedere.
Domnul Cezar Preda, onorabil și vechi reprezentant și bun orator, trebuie s-o recunosc și să-mi scot pălăria, ne spune: „Să ascultați, voi, vocea ardelenilor, că ei au luat voturi! Noi, adică noi, PDL-ul, am luat voturile în Ardeal, nu vă mai băgați voi, care ați luat voturi în altă parte”.
După care vin ardelenii și ne-au spus, și-i aplaud, stimați colegi. Îi aplaud într-adevăr, nu pentru că cineva spunea că ne-am ales uninominal în colegii, ci pentru că sunt principii față de care, poate, datorită votului uninominal în colegii, avem mai mare respect, că ne gândim acolo, că ne întâlnim cu oamenii față în față.
Și, pentru aceste principii..., pentru că demonstrația stimatului coleg de la UDMR este corectă. Vreți să știe mai multă istorie sau să învețe mai bine istoria și geografia, fără îndoială, în limba maternă este mai ușor.
Întrebarea este: nu trebuie să știe ceva mai bine limba română, ca să fie cetățeni români lipsiți de complexe, lipsiți de fantome istorice, integrați, fără să-și piardă nicio clipă dreptul la identitate, nici lingvistică, nici confesională, fără să-i contrazică nimeni și să-i oblige să renunțe la limba maternă, ci doar să vorbească bine limba majoritarilor și limba țării în care trăiesc, muncesc și în care au libertatea să acceadă, iată, până la a deveni miniștri sau orice, la orice nivel?
Pentru asta cred că trebuie să milităm și cred că asta este concluzia înțeleaptă.
Și le mulțumesc, încă o dată, deputaților de la PDL.
Cred că consultările nu mai au sens. Votul își va spune cuvântul.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.