Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2010
procedural · respins
Puiu Hașotti
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi,
De dragul adevărului, invocat atât de apăsat de domnul senator Radu Feldman Alexandru, pentru că – poate că-mi este drag Domnia Sa, dar mai drag mi-e adevărul – vreau să informez plenul Parlamentului, în primul rând pe doamnele și domnii deputați, care a fost votul final la faimoasa propunere legislativă în fruntea căreia a stat doamna deputat Raluca Turcan.
În Senat puterea deține 71 de voturi din 137, deci cu două voturi mai mult decât jumătatea necesară, pentru că aceasta a fost, cum bine știți, o lege organică.
Știți câte voturi a primit această propunere legislativă? 17 voturi!
Corect, domnule senator?
Și atunci, se naște întrebarea: A fost o propunere poate onestă, poate cu bună-credință a doamnei deputat, dar cine dorește politizarea Televiziunii Române și a Radioului public? Nu cumva Partidul Democrat Liberal, care în Camera decizională a votat doar prin 17 reprezentanți ai săi, cu UDMR, cu așa-zișii independenți cu tot?! Da, acesta este adevărul!
Cât o privește pe doamna... nu știu cum o cheamă..., Mesesian sau așa ceva... Nu știu, poate a cerut șpagă, poate nu a cerut, dar în România șpaga...
Eu cred că da _... (Aplauze în băncile opoziției, vociferări în băncile puterii, gălăgie foarte mare.)_
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.