Vasile Filip Soporan

Vă mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,

Doresc să prezint declarația politică „Salarizarea în sistem unic, între legea nouă sau legea veche, pentru situațiile care se repetă”

Modalitatea de realizare a salarizării în sistemul bugetar și nu numai reprezintă o posibilitate reală de a stimula potențialul existent la nivel local, regional și național în interesul general și individual al dezvoltării durabile.

Când am enunțat potențialul, m-am gândit la faptul că România are 4% copii cu inteligență excepțională, în timp ce media europeană este situată doar la 2%. În același timp, România are posibilitatea de a produce, în proporție ridicată, locomotive electrice, avioane de agrement, programe informatice, autovehicule, componente pentru industria nucleară sau cea auto, dar ezită în a aloca firmelor și specialiștilor pe care-i are proiectarea și construcția sistemelor de alimentare și canalizare, a sistemelor de epurare, a marilor lucrări de infrastructură.

În situația suprapunerii crizei economice și financiare peste criza utilizării specialiștilor și a firmelor românești la nivelul investițiilor propuse la nivel central și local a apărut, după cum era și normal, criza nealimentării bugetului de stat, situație care a creat necesitatea unei analize serioase asupra sistemului de salarizare pentru bugetari. Se caută formule miraculoase, există mai multă nemulțumire decât mulțumire, cu referire la propunerile făcute la nivelul principiilor, care vor fundamenta Legea salarizării în sistemul bugetar, stabilindu-se ca proporția dintre cel mai mic și cel mai mare salariu din sistem să fie de 1 la 15, față de proporția care funcționează în prezent, de 1 la 72.

Având în vedere faptul că din nou Parlamentul este eliminat din dezbaterea care are loc pe această temă, aș dori să amintesc colegilor care se află în exercițiul executiv guvernamental faptul că, la 31 mai 1927, tot după o guvernare liberală sau de influență liberală, s-a adoptat Legea nr. 107 privind armonizarea retribuțiilor bugetare.

Conform acesteia, funcționarii publici nu pot fi retribuiți după alte norme decât după cele 37 de tipuri de retribuțiune.

„Clasificarea funcționarilor în tipurile de retribuțiuni nu implică o clasificare ierarhică și nu prejudecă asupra ordinei precăderilor diferiților demnitari și funcționari ai statului la solemnitățile publice. Orice decret sau decizie pentru numirea în funcțiune a statului, a județelor, a comunelor și instituțiilor autonome va reprezenta, în mod obligatoriu, tipul de retribuție care se atribuie la intrarea sa în funcțiune.

Retribuțiunea funcționarilor se va compune din retribuția de bază, înmulțită cu indicele oficial de scumpete, suplimentul de localitate și suplimentul de familie.

Se înființează, pe lângă președintele Consiliului de Miniștri, un Consiliu Central de Revizuire și Control al tuturor serviciilor și funcțiunilor de stat, pus sub președinția subsecretarului de stat al finanțelor. Acest consiliu va fi compus din secretarii generali ai tuturor ministerelor, din câte un funcționar superior delegat din fiecare minister, directorul general al Poștei, un director superior al CFR-ului, din trei deputați și trei senatori aleși prin vot, trei ingineri specializați în chestiuni de organizare a serviciilor, din care unul delegat de AGIR, și un magistrat, un profesor, un preot, un ofițer, un inginer, ca delegați ai comisiunilor respective, alcătuite conform statutului funcționarilor.”