Vasile Filip Soporan

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Doresc să prezint în fața dumneavoastră declarația politică „Lupta pentru terenul agricol în România europeană”.

Am avut ocazia, în ultima perioadă de timp, să constat că una dintre cauzele situației politice în care ne găsim este dată de faptul că nu există o suprapunere între agenda publică a cetățenilor și agenda publică a politicienilor.

Cu greutate și cu supărarea faptului că nu există, în mod real, afirmarea responsabilității clasei politice în demersul îndeplinirii promisiunilor făcute, m-am confruntat în cadrul Colegiului 7 al județului Cluj, cel pe care-l reprezint în Parlament, cu situații dramatice în care lucrătorii plătesc facturile unei crize economice pe care nu ei au provocat-o, prin pierderea locurilor de muncă și micșorarea dramatică a veniturilor.

În acest cadru, am avut o întâlnire cu reprezentanții autorităților locale și cu fermierii din zona Câmpiei Transilvaniei, în încercarea de a cunoaște situația reală cu care aceștia se confruntă și din dorința de a acționa efectiv, la nivel parlamentar, în concordanță cu interesul economic al acestora.

Acești oameni, care prin pregătirea pe care o au ar putea să acționeze cu succes și în alte domenii, m-au ajutat să înțeleg problemele de fond din cauza cărora agricultura noastră nu contează în competiția europeană, iar discuția purtată în acest cadru cu Ovidiu Onișor, unul dintre fermierii din zona Câmpiei Turzii, a fost una dintre cele mai interesante. Îi mulțumesc pentru acest lucru. Mi-am dat seama că există, în același timp, două tipuri de a face agricultură: o agricultură de subzistență și o agricultură de performanță, care ar putea să ne apropie de agricultura europeană.

Am constatat, și acest lucru îl transmit și specialiștilor care lucrează în Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, că există, chiar înainte de descentralizare sau în același timp cu aceasta, câteva priorități care ar trebui soluționate de urgență.

Prima dintre acestea este legată de clarificarea noțiunii de agricultor sau de fermier, în care lumea să nu mai facă ce știe și cum știe, cu rezultate ce nu au nimic de-a face cu performanța și cu piața.

Pentru a defini noțiunea de fermier, este necesar să se facă diferența dintre autoconsum și producția pentru piață, situație care va putea fi reglementată sau prin aplicarea Legii nr. 166 din 10 aprilie 2002, sau prin redefinirea suprafețelor, care să stabilească granița de unde începe o activitate economică. În acest cadru, sistemul de subvenționare diferențiată ar trebui să sprijine, în mod real, pe cei care produc pentru piață. Sistemul nu trebuie să se refere numai la subvenția de suprafață, ci și la alte măsuri, cum ar fi: subvenționarea prețului motorinei, credite cu dobânzi reduse, prime de instalare, impozite care să nu defavorizeze fermierul sau societatea agricolă care plătește impozit pe profit și obligații la buget, oricâte ar fi ele.