Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2011
Informare · respins
Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
În mod sistematic, în ultimii ani, din patrimoniul institutelor de cercetări din domeniul agricol au dispărut semnificativ terenurile care erau destinate cercetării. Sigur, știm cu toții, aceste terenuri au fost supradimensionate într-o vreme, că, în mare parte, erau folosite la producția agricolă, și nu la cercetare, dar lucrul a evoluat negativ și, din păcate, rezultatele sunt cele pe care le vedem, în sensul că cercetarea românească din domeniu a scăzut drastic, că materialul genetic pe care sunt chemați să-l reproducă fermierii este un material, adeseori, care nu ne aparține, care nu este adaptat și mai ales marea cantitate de alimente nu mai este produsă pe terenurile românești.
Cred că în fața unei asemenea dezbateri ar trebui să ne punem problema de fond. Eu nu știu dacă acest teren este ocupat de blocuri, spune un coleg de-al nostru. Poate. Nu ni s-a făcut o prezentare foarte pe larg. Poate că, într-adevăr, este o reparație care trebuie făcută, dar, pe de altă parte, cred că era important și cred că ar trebui să ne gândim, când mai luăm 45 de hectare, să-i dăm în alt loc, în compensație, teren, și cred că asta ar fi și soluția cea mai echilibrată. Sunt de acord cu cei care au propus, de la această tribună, și susțin și eu să retrimitem comisiei, în vederea analizării compensării cu un teren, poate nu la fel de mare, nu ocupat, ci neocupat, dar destinat acestei cercetări care suferă din ce în ce mai mult și față de care suntem foarte datori cu toții. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.