Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 noiembrie 2018
Informare · respins
Alexandru Rotaru
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Într-adevăr, toți membrii Comisiei pentru transporturi am votat această inițiativă legislativă, și anume Autostrada Unirii, Iași–Târgu-Mureș.
Pe lângă ceea ce au precizat colegii mei, vreau să vă mai adaug câteva chestiuni tehnice. Și anume că un amendament susținut de toți membrii comisiei prevede în felul următor: că sursa de finanțare a autostrăzii va fi din fonduri europene, fonduri – bugetarea de stat sau prin parteneriat public-privat.
Inginer fiind, întâmplător, cred că acum jumătate de an, mă aflam într-un vârf de munte în zona comunei Poiana Teiului, exact pe unde trece autostrada, și practic am rămas uimit că un astfel de studiu de fezabilitate a fost redactat în așa fel încât această autostradă să traverseze o zonă, vă spun sincer, foarte complicată, din punct de vedere ingineresc.
Să sperăm că Parcul Național Ceahlău nu va pune probleme în vederea construcției și a proiectării acestei autostrăzi.
Și, de aceea, dragi colegi, vă îndemn să votăm cu toții această inițiativă, acest proiect de lege, pentru că este un punct foarte important pentru țară și pentru zona Moldovei în mod special.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.