Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 februarie 2009
Informare · informare
Relu Fenechiu
Discurs
Vă mulțumesc. Doamnă președinte, Stimați colegi,
Pentru că este prima oară când iau cuvântul în această sesiune, vă urez tuturor să avem o sesiune plină de... „succesuri”. Dar, pentru a avea „succesurile” scontate, aș vrea să vă spun, în primul rând, că ar trebui să fim eficienți.
Am auzit conducerea, onor conducerea acestei țări, actuală, că se dorește eficientizarea în toate tipurile de activități.
Dacă vom retrimite la comisii toate proiectele care au fost votate, în unanimitate aproape, în sesiunea trecută, nu vom face altceva decât să muncim în zadar.
Eu văd că se practică în această guvernare interimatele succesive la ministere, demisiile, dar eu consider că aici este o aberație să trimitem legi votate în unanimitate în comisiile de specialitate, doar pentru că s-a schimbat conducerea comisiei.
Așa încât, pentru eficiență, eu vă propun să trecem la dezbaterea acestui proiect de lege care este de o importanță foarte mare pentru Oradea și să lăsăm poveștile cu retrimiterea la comisie, pentru că eu chiar cred că avem altceva de făcut decât să mai muncim o dată, pentru că nu știu dacă nu luăm salariile... sau le luăm salariile celor care au muncit în sesiunea trecută. Nu înțeleg cine va suporta financiar această muncă în zadar.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.