Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 decembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Aledin Amet
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Pentru mine și pentru toți tătarii din România, religia reprezintă un element esențial al existenței mele, al existenței noastre.
Ofensele aduse, chiar și sub formă de glumă, dincolo de caracterul jignitor, nu fac decât să înăsprească colaborarea. Gluma domnului Mircea Grosaru, pe care eu o consider cel puțin neghioabă, trebuie sancționată.
Sigur, și-a cerut scuze la Constanța, în fața reprezentanților presei și în fața unor reprezentanți ai comunității tătare. Răul făcut însă nu mai poate fi îndreptat. Nu pot să vă ascund faptul că sunt dezamăgit de felul de a se comporta al unor colegi.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.