Cătălin Cherecheș

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

## Stimați colegi,

„Vă rog, puțintică răbdare...” este o replică din Caragiale, deoarece vreau să vă vorbesc în declarația mea politică de astăzi despre spiritul lui Caragiale, care – cu sau fără voia noastră – se face simțit printre noi. Chiar dacă unii se mai îndoiesc că marele dramaturg nu ar reprezenta spiritul românesc, trăim în lumea lui Mitică.

Când vrem mai mult să nu mai știm de el, Mitică își face apariția de după colțul realității. Exemplul care îmi vine în minte s-a întâmplat recent la teza cu subiect unic, care a avut parte de o greșeală în stilul lui Caragiale. Cei care au compus subiectele la limba română au tratat un text din Caragiale chiar în stilul lui, confundând două personaje din schița „Triumful talentului”, în maniera nedorită a triumfului comediei. Altfel spus, Niță Ghițescu a fost înlocuit cu Ghiță Nițescu, cum se întâmplă adesea și în viața reală.

Iar dacă tot suntem în campanie electorală pentru Parlamentul European, mai am un exemplu din vremea lui Caragiale, care se potrivește foarte bine cu timpul de astăzi. Citez din „O scrisoare pierdutăˮ: „Europa dumitale... România mea. Nu voi, stimabile, să știu de Europa dumitale, eu voi să știu de România mea...”, opoziția Europa – România fiind la ordinea zilei și creând multe confuzii.

Vă mai aduceți aminte de procesul dintre Caragiale și Caion, care-l acuza de plagiat? În final, Caion a recunoscut că a falsificat un document pentru a da substanță acuzațiilor pe care i le aducea lui Caragiale. S-a făcut celebru, dar nu a reușit să dărâme mitul. Iar Delavrancea l-a apărat pe prietenul său într-un proces la care s-au vândut bilete ca la teatru: „Nu, domnilor, spiritul profund și ascuțit al lui Caragiale a denunțat șarlatania, dar și ușurința, a rechemat la realitate pe naivii zvăpăiați, a zugrăvit zăpăceala și denaturarea spiritului național. Rolul lui a fost de a contribui la însănătoșirea vieții noastre publice. Și, în fond, în dramaturgia lui nu e răutate, ci iubire. Caragiale nu-l urăște pe Cațavencu, pe Dandanache sau pe Conu Leonida. El nu calomniază personajele create de el. Parcă îl văd retras într-un colț, scânteindu-i privirea, surâzând de sinceră și bună plăcere; își ascultă eroii pretutindeni, cu dragoste îi studiază, îi rotunjește în mintea lui, îi descarcă de partea banal indiferentă și reduce de sufletul lor real estetic, etern real...”

## Doamnelor și domnilor deputați,

România a ratat multe proiecte. Mă tem că singurul proiect pe care nu l-am ratat și nu-l vom rata niciodată este cel al lui Caragiale, deși – vorba lui Octavian Paler – „suntem în țara tuturor ratărilor”, poate și fiindcă Nenea Iancu și opera lui sunt însăși memoria noastră colectivă: vie și intangibilă, textul lui Caragiale având mereu context...

Vă mulțumesc.