Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 septembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Marian Neacșu
Discurs
Vă mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Vreau să vă mărturisesc că, până a vedea în ordinea de zi acest proiect legislativ, nu înțelegeam care au fost dedesubturile poziției foarte tranșante a guvernatorului Băncii Naționale referitoare la înăsprirea politicii de creditare.
Studiind materialele care sunt legate de această inițiativă legislativă, am constatat că punctul de vedere al finanțatorilor, respectiv al băncilor care trebuiau să asigure finanțarea în acest program, nu era unul favorabil ideii. Și atunci mi-am explicat faptul că, știu eu, și din spirit de frondă – deci, remarc, și din spirit de frondă – guvernatorul Băncii Centrale a găsit o posibilitate de a pune cumva la adăpost instituțiile financiare referitor la modalitatea de aplicare a acestor modificări în programul național, respectiv împărțirea riscului financiar între stat și instituția financiară. Ar fi una dintre probleme.
A doua, o altă modificare, acest program, care se cheamă pompos „Prima casă”, devine și a doua casă. Una dintre prevederile acestei ordonanțe dă posibilitatea și celor care au o locuință – e adevărat, sub 50 metri pătrați – să opteze pentru a doua locuință, accesând acest program.
O a treia problemă este că acest program, lansat cu multă pompă, cu multă emfază, acum doi ani și jumătate, s-a împotmolit destul de tare și a dovedit insuficienta fundamentare și imposibilitatea practică de funcționare prin faptul că ne aflăm acum în fața celei de a șasea sau a șaptea modificări, tot de factură legislativă, referitoare la program. Or, un program care este bine gândit și bine pus în practică de la bun început evident că nu are nevoie de asemenea influențe ulterioare.
Toate astea vin să întărească ceea ce am spus ceva mai devreme de la acest microfon: atunci când încercăm să aducem toate ouăle într-un coș și să atribuim unui om sau unui colectiv de specialiști destul de restrâns – competenți, de altfel – atribuții extrem de sporite în tot ceea ce privește programele de finanțare națională, evident că aceste programe au șanse mici de reușită, pentru că, în mod evident, nu știm ce să facem mai degrabă și cum să facem mai degrabă, cum să alocăm fondurile și cui să le alocăm, mai ales.
Așa încât, un minister care are de ales în a face parcuri pe izlazurile comunale, a face terenuri în pantă – cum îi place colegei mele, Aura Vasile, să spună –, terenuri de sport, n-a mai avut vreme să mai facă și case pentru specialiști și un program care a murit înainte să se nască și, din nefericire, nu reușește nici să atragă suficienți cetățeni români care au nevoie de spațiu locativ în acest program național care se cheamă „Prima casă”.
Din aceste considerente, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota împotriva acestei ordonanțe. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .