Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 mai 2008
procedural · adoptat tacit
Doru Ioan Tărăcilă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, doamna senator. Vă consult, stimați colegi, dacă doriți să interveniți. Nu sunt intervenții.
Urmează vot pe raport și vot final.
La punctul 4 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 5/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Comisia pentru sănătate publică.
Din partea Executivului, ofer cuvântul domnului secretar Ervin Zoltán Székely.
## **Domnul Székely Ervin Zoltán** — _secretar de stat_
_în Ministerul Sănătății Publice_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest act normativ vizează armonizarea legislației interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul prevenirii și combaterii efectelor tutunului, metodologia inscripționării produselor de tutun, precum și delimitarea spațiilor publice în care fumatul este permis.
Având în vedere necesitatea alinierii legislației interne la legislația europeană, vă rugăm să adoptați acest act normativ în forma propusă de comisie.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.