Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Victor Paul Dobre
Discurs
Domnule președinte de ședință, eu vreau să fac două precizări.
Amendamentul privind programul național aparține în egală măsură domnului Adrian Solomon și doamnei Claudia Boghicevici.
A doua precizare. Raportul este un raport comun cu Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului. Dar lucrul cel mai important, subliniez și eu, ca și colegul Ganț – rolul societății civile, inițiativa acestui ONG la care Parlamentul a răspuns pozitiv, ca și ministerul, și am ajuns la acest proiect de lege, pe care o să-l votăm. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.