Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 februarie 2018
Informare · informare
Nicolae Liviu Dragnea
Informare privind demisia din calitatea de deputat a domnului Ioan Munteanu
Discurs
Vă mulțumesc.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Declar deschisă prima ședință a primei sesiuni ordinare a anului 2018 a Camerei Deputaților, convocată în temeiul art. 66 alin. (1) și alin. (3) din Constituția României, republicată, și al art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaților.
Din totalul de 328 de deputați aflați în evidență, până în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări 246 de colegi.
Vă informez că în timpul vacanței parlamentare la Biroul permanent al Camerei Deputaților a fost depusă demisia din calitatea de deputat a domnului Ioan Munteanu, ales în Circumscripția electorală nr. 29 Neamț, începând cu data de 23 ianuarie 2018.
În baza prevederilor art. 7 din Statutul deputaților și al senatorilor, în cazul în care deputatul sau senatorul și-a depus demisia, președintele, în prima ședință publică a plenului respectivei Camere, îl întreabă pe deputat sau pe senator dacă stăruie în demisie și dacă acesta răspunde afirmativ sau nu se prezintă în ședința de plen pentru a răspunde, președintele ia act de demisie.
Întreb dacă domnul deputat Munteanu este în sală.
Nu este.
Astfel, am luat act de încetarea acestui mandat de deputat. În conformitate cu prevederile art. 235, art. 237 din regulament, hotărârea de vacantare a locului respectiv de deputat urmează să fie întocmită de Comisia juridică și supusă spre dezbatere și adoptare plenului.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Ordinea de zi și programul de lucru pentru ședința de astăzi, întocmite de Biroul permanent și aprobate de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.
Pe ordinea de zi avem alegerea vicepreședinților, a secretarilor și a chestorilor Camerei Deputaților.
Vă reamintesc faptul că, potrivit prevederilor regulamentare, cei patru vicepreședinți, patru secretari și patru chestori care fac parte din Biroul permanent se aleg la începutul fiecărei sesiuni ordinare. Repartizarea locurilor în Biroul permanent pentru grupurile parlamentare se aprobă de plenul Camerei Deputaților, la propunerea liderilor grupurilor parlamentare, pe baza negocierilor dintre aceștia, respectându-se configurația politică a Camerei Deputaților.
Biroul permanent a primit documentul întocmit de lideri în urma negocierilor și, potrivit acestui document, propunerile de repartizare a locurilor de vicepreședinți, secretari și chestori ai Camerei Deputaților se prezintă astfel:
– vicepreședinți: Grupul parlamentar al PSD – 3 locuri; Grupul parlamentar al PNL – un loc;
– secretari: Grupul parlamentar al PSD – două locuri; Grupul parlamentar al PNL – un loc; Grupul parlamentar al USR – un loc;
– chestori: Grupul parlamentar al PSD – un loc; Grupul parlamentar al UDMR – un loc; Grupul parlamentar al ALDE – un loc; Grupul parlamentar al minorităților naționale – un loc.