Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 noiembrie 2015
procedural · adoptat
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc foarte mult. Doamnelor și domnilor deputați,
Vă reamintesc că, în conformitate cu art. 103 din Constituție și art. 51 și 88 din Regulamentul ședințelor comune, programul de guvernare și lista Guvernului se aprobă prin vot, un singur vot; necesarul – 274, pentru a trece această propunere de guvern.
Votul este secret și se exprimă cu bile.
Vă reamintesc, de asemenea, că art. 48 vă propune următoarea procedură: fiecare parlamentar primește o bilă albă și o bilă neagră. Bila albă introdusă în urna albă și bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru acordarea încrederii Guvernului. Bila albă introdusă în urna neagră și bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra acordării încrederii Guvernului.
Doi chestori – unul de la Senat și unul de la Cameră – sunt invitați să-și ocupe locurile.
Domnul Palăr, de la Camera Deputaților. De la Senat?
Pe procedură, vă rog. Aveți cuvântul pe procedură. Vă rog frumos, domnule senator.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.