Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 mai 2015
other · retrimis
Marian Neacșu
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
## Domnule președinte,
Cred că argumentația prezentată de colegul nostru, vicepreședintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, a fost lipsită de orice altă posibilitate de a înțelege altceva decât a prezentat dânsul.
Acum, faptul că colegul meu, domnul Tinel, vine și se pronunță despre Codul silvic, îl înțeleg, că este silvicultor.
Atunci când se pronunță despre regulament, poate că este bine să se uite cu mai multă atenție și cred că mai este și, dacă-mi aduc aminte bine, vicepreședinte al Comisiei pentru regulament.
Deci avem o procedură în situația în care se respinge în totalitate cererea – vreau să punctez doar –, în condițiile în care și la Senat s-a întâmplat același lucru. Proiectul legislativ a venit în Cameră în urma reexaminării, fără a se fi intrat în amendamente, și a fost respinsă cererea așa cum a fost ea formulată. A venit în Cameră. Erau două posibilități: dacă s-a respins în totalitate, s-a făcut raportul suplimentar, s-a închis circuitul legislativ, că așa este regulamentul, și nu numai acum, în acest nou regulament, votat acum două săptămâni. Așa a fost și până acum regulamentul.
În măsura în care s-ar fi respins această solicitare și s-ar fi supus atenției comisiei reexaminarea, atunci, într-adevăr, procedura, cea indicată de colegul Tinel Gheorghe, era corectă, se depuneau amendamente, comisia făcea raportul suplimentar care conținea amendamentele care se discutau, erau admise, erau respinse, după caz, și intram în procedura specifică alin. (3), așa cum s-a amintit.
Deci concluzia: dat fiind faptul că solicitarea de reexaminare a fost respinsă în totalitate cu votul care a fost anunțat de către vicepreședintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități care a condus ședința respectivă a celor trei comisii reunite, evident că raportul s-a încheiat în această formulă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.