Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2012
Declarații politice · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule vicepreședinte,
## Doamnelor și domnilor,
Eu văd, pe undeva, o inconsecvență din partea Guvernului.
În momentul când s-au dat... adică s-a acceptat ca anumite sume de bani primite de către autoritățile publice locale pentru ca să achite restanțele pentru lucrările neplătite, s-au luat în considerare doar acele sume pentru care nu s-a plătit pe o perioadă mai mare de 90 de zile, adică de trei luni. Adică, pe de o parte, statul nu plătește mai mult de 90 de zile, pe de altă parte, nu-l păsuiesc mai mult de 90 de zile. Adică eu, statul, care sunt dator..., până acum am procedat incorect, toate guvernele, inclusiv acela din care am făcut și noi parte, mă rog, așa au gândit onor miniștrii de finanțe. La fiecare lună plătea persoana respectivă pentru că a lucrat și nu a primit banul din bugetul de stat.
Acum, acesta s-a trecut, va plăti peste trei luni, dar bugetul de stat nu va fi obligat în continuare să plătească aceste datorii. Mai mult, v-am dat exemplul respectiv, când peste 90 de zile s-au acceptat doar acele plăți care s-au făcut
dincolo de cele 90 de zile. Deci cam tot acolo a rămas micul întreprinzător.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.