Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2014
final vote batch · respins
Niculae Mircovici
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor,
Și Grupul parlamentar al minorităților naționale va susține raportul comisiei, și nu proiectul de lege al Guvernului, și, față de considerentele menționate anterior, vreau să punctez doar două.
În mod evident, nu putem vorbi de o eficientizare a actului de justiție atâta timp cât ducem cetățeanul mai departe de instituția care trebuie să-i asigure această justiție, iar, pe de altă parte, așa cum au spus și antevorbitorii mei, numărul de dosare pe care aceste instanțe îl au în mod categoric se va reflecta negativ asupra instanțelor existente în momentul de față.
Problema însă pe care ne-o punem noi și pe care aș vrea s-o evidențiez în fața dumneavoastră este următoarea... Noi avem ca act fundamental și garanție a statului de drept Constituția României. Constituția României, la art. 1 alin. (4), precizează, _expressis verbis_ , ca principiu de organizare, separația puterilor în stat.
Cei care avem zona legislativă suntem noi, Parlamentul, pentru că art. 61 alin. (1) spune că: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.” În aceste condiții, în mod categoric, legătura directă dintre cetățean și conducerea țării este legătura care se asigură prin Parlament, care-i reprezintă pe acești cetățeni în această structură, și nu prin Guvern. Guvernul este cel care este pus să administreze în baza unui program de guvernare pe care-l are.
De aceea, nu înțeleg de ce trebuie să ne căutăm cuvintele atunci când suntem puși în situația de a fi de acord cu un raport al unei comisii formate din colegii noștri, comisie de specialitate, care are un alt punct de vedere decât punctul de vedere al Guvernului. Dacă noi facem treaba aceasta, nu venim decât în întâmpinarea a ceea ce a spus șeful Guvernului, respectiv prim-ministrul, care ne-a spus că respectă Parlamentul. Acest respect față de Parlament înseamnă nu numai un aspect formal, ci înseamnă munca pe care acest Parlament o face și nu e nicio problemă dacă noi votăm un proiect de lege altfel decât l-a propus Guvernul.
Noi vom susține raportul comisiei și vom vota împotriva proiectului de lege și pentru raportul acestei comisii. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.