Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2014
final vote batch · respins
Dănuț Culețu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Rațiunea pentru care acest proiect de lege a fost propus este aceea de eficientizare a justiției.
Permiteți-mi să fac câteva considerații. Recomandările Comisiei Europene cu privire la raționalizarea instanțelor trebuie aplicate prin raportare la realitățile socioeconomice din raza noastră de activitate și la circumstanțele concrete și specifice în care își desfășoară activitatea fiecare instanță și fiecare parchet. Astfel, restructurarea instanțelor trebuie
abordată astfel încât măsurile ce se vor adopta să conducă la eficientizarea și creșterea calității actului de justiție, în beneficiul cetățeanului.
Or, acest deziderat nu se poate realiza având ca premisă tocmai îndepărtarea justiției de cetățean, ca efect imediat al desființării instanțelor. În acest mod va dispărea chiar rațiunea pentru care instanțele mici au fost înființate, aceea a apropierii justiției de cetățean, iar justițiabilii vor fi nevoiți să suporte distanțe și, implicit, costuri mai mari.
Aș face o trimitere aici, așa cum s-a spus și de către colegul meu Cupșa, la raportul Comisiei europene pentru eficientizarea justiției, din care aș cita: „Accesul la justiție nu poate fi limitat la resursele financiare, ci este de asemenea legat de accesul geografic la justiție. Principalele tendințe ale statelor est-europene, care s-au angajat la reforme judiciare majore, se îndreaptă mai degrabă către o creștere a numărului de instanțe, iar accesul la instanțe pentru un număr cât mai mare de utilizatori este deci o prioritate.” Am încheiat citatul.
De fapt, ca urmare a dezbaterilor la care am participat în cadrul Comisiei juridice, am convingerea că promovarea acestei inițiative legislative se datorează mai mult constrângerilor bugetare decât dorinței de eficientizare a justiției.
Pornind de aici, nu cred că trebuie să ne temem de un impas financiar câtă vreme Guvernul Ponta are o iscusință deosebită în a identifica noi impozite și taxe sau în a le mări pe cele existente.
Așadar, Grupul PDL este de acord cu raportul de respingere al Comisiei juridice.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.