Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 decembrie 2018
procedural · adoptat tacit
Laura Iuliana Scântei
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Voi începe cu un citat, evident: „Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.”
Sunt cuvinte pe care Majestatea Sa Regele Mihai le-a rostit în cadrul Parlamentului României într-un discurs celebru, din 25 octombrie, la împlinirea vârstei de 90 de ani.
Este o lege a neuitării, dacă doriți, e o lege care permite unei instituții publice de interes național a statului român să promoveze valori naționale, simboluri istorice, însăși istoria adevărată și nealterată a românilor, tradiții și obiceiuri care ne definesc de la începuturi până în prezent.
Mă veți întreba dacă nu mai există în ansamblul instituțional românesc o altă instituție sau alte autorități care să promoveze aceleași valori. Dacă voi face referire la perioada comunistă, voi spune că mulți dintre dumneavoastră, din generația mea, dar și din cadrul dumneavoastră, au citit, poate, pe ascuns pagini de istorie care nu se regăseau în manualele școlare și care după 1989, cu oarecare reticență, au început să fie introduse în școli. Astfel se face că în perioada comunistă ne-au lipsit pagini importante, care redau..., ar fi redat istoria adevărată a momentului refugiului de la Iași din 1916–1918, semnificația istorică și diplomatică a zilei de 23 august 1944 sau ce a însemnat data de 30 decembrie 1947 – abdicarea Regelui Mihai și intrarea României în trista perioadă a regimului comunist.
Consider că această lege nu împarte țara în două, în susținători ai unei forme de guvernământ a republicii și în susținători ai unei forme a monarhiei. Nu mai suntem în situația anului 2018, în care să mai avem astfel de dezbateri, ci dorim să ne conservăm istoria, să o prezentăm și să o transmitem generațiilor viitoare în forma nealterată, nemanipulată și nedemagogică, așa cum s-a întâmplat în perioada comunistă.
Această lege ne ajută, prin urmare, să nu uităm și să conservăm acele valori pe care Regele Mihai I le-a dorit reîntoarse în societatea românească: demnitatea, identitatea, unitatea, credința și libertatea. După spusele Domniei Sale, sunt cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și după democrație.
Vă invit, prin urmare, să dați un vot favorabil acestui proiect de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.