Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 decembrie 2009
procedural · respins
Iulian Urban
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 21–26 decembrie a.c.
Discurs
Sigur, înțeleg că ar trebui să acceptăm statutul de a fi în postura în care numai Guvernul poate să vină cu reglementări atunci când sunt probleme pe o anumită piață sau când are incidență o anumită dispoziție legală. Eu cred că, alături de mine, toți colegii din Parlament vor refuza să facă acest lucru, pentru că Guvernul poate să vină cu o asemenea inițiativă legislativă într-o lună, într-un an, în 10.
Aceste practici incorecte au loc în anumite lanțuri de retail care, din păcate, dacă vă uitați, înseamnă cam 30-40% din ceea ce se comercializează din nivelul bunurilor de consum către consumatorul final din România.
Știu de la teoria generală a dreptului și în orice normă de tehnică legislativă eu nu am regăsit faptul că am putea să dăm legi aplicate pentru lanțul de magazine X sau Y. Când faci o lege, o faci să fie aplicabilă _erga omnes_ , pentru absolut toți subiecții ei, astfel încât nu putem face legi cu dedicație.
Eu cred că, până la urmă, având în vedere și anul de criză care vine, cu atât mai mult trebuie să încercăm să facem tot ce se poate ca să-i protejăm pe acești consumatori finali, deoarece ei, cu fiecare reclamă înșelătoare, cu fiecare cuponiadă care îi păcălește că le dă premii, își pierd încrederea în comerț, și această pierdere a încrederii, pe fondul crizei financiare, va duce la stagnarea totală a comerțului, a vânzărilor din România, și nu ne dorim acest lucru.
Micii comercianți din România să știți că nu se încadrează la aceste dispoziții, pentru că ei nu sunt în stare, un magazin mic de cartier nu e în stare să facă promoții și cuponiade de nivelul celor pe care le fac marile lanțuri de retail, care, repet, acoperă între 30 și 40% din piața vânzărilor de bunuri către consumatorul final.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.