Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2018
other · Trimis la votul final
Dumitru Oprea
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi 45
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Așa cum a fost prezentat raportul Comisiei pentru muncă, toți deputații care au participat la ședința respectivă au fost de acord, cu unanimitate de voturi, cu adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.
Considerăm că preocupările unor persoane care parcă abia așteptau un astfel de moment, să preia președinția, ar fi dispărut cu certitudine, dacă problemele acestea ale noastre le-am fi declanșat poate chiar cu un an în urmă. În orice caz, proiectul de lege reglementează stabilirea măsurilor referitoare la trecerea prin detașare a funcționarilor publici și/sau funcționari publici cu statut special pe posturi contractuale.
Toată lumea a fost de acord, proiectul de lege este emis de cele două comisii – Comisia pentru muncă și Comisia pentru administrație publică – și să fie votată forma adoptată de Senatul României.
Mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.