Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
Vă mulțumesc, domnule deputat.
Dacă nu mai sunt alte intervenții, nefiind nici amendamente, urmează votul final.
Discutăm acum punctul 7, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2008 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2002 privind asigurarea condițiilor de funcționare a unor centrale termice și electrice de termoficare aflate în proprietatea consiliilor județene sau locale.
Procedură de urgență.
Îl rog să ia cuvântul pe reprezentantul inițiatorului.
## **Domnul Radu Stancu –** _secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor_ **:**
Vă mulțumesc, doamnă președinte. Doamnă președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Ordonanța de urgență nr. 29/2008 are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2008 în scopul creării cadrului legal pentru implementarea unor programe de dezvoltare pentru cofinanțarea investițiilor necesare eficientizării sistemelor centralizate de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice, cât și pentru angajarea și utilizarea creditelor bugetare în limita prevederilor și a destinațiilor aprobate anual prin legile bugetare.
Programele multianuale pentru reabilitarea sistemului centralizat de alimentare cu energie termică vor fi implementate cu parcurgerea tuturor pașilor aferenți, respectiv lansare, scriere de proiecte, aprobarea prin hotărâri ale consiliilor locale ale strategiilor și proiectelor, aprobarea finanțării la nivel central, demararea licitațiilor publice pentru achiziționarea lucrărilor, executarea lucrărilor și declararea plăților.
Prevederile Ordonanței de urgență nr. 29/2008 se aplică în mod corespunzător și altor centrale termice și electrice de termoficare, precum și altor sisteme centralizate de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice, transferate în condițiile legii în proprietatea consiliilor județene sau locale. Doamnă președinte, Doamnelor și domnilor deputați,
Vă adresez rugămintea să adoptați Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2008.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.