Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2013
Informare · informare
Miron Tudor Mitrea
Discurs
Vă mulțumesc, domnule deputat.
Vă rog, Secretariatul general, să faceți o notă ministrului tineretului și sportului, prin care să-l informați că domnul secretar de stat Cosmin Cristian nu a fost prezent la interpelări, lucru care este regretabil și ne manifestăm nemulțumirea față de modul în care Ministerul Tineretului și Sportului se prezintă... sau nu se prezintă în fața Camerei Deputaților.
Avem un număr de răspunsuri care sunt amânate; nu le mai citesc, sunt înregistrate, nu are niciun rost să le citim.
Și am o listă a deputaților care au depus interpelări, o parte dintre dânșii sunt prezenți, o parte nu. Cei prezenți probabil că doresc să și le prezinte sub formă succintă.
Domnul Mihail Secară a depus 4 interpelări. Este? Nu este.
Petru Movilă – o interpelare, Aurelian Mihai – 4 interpelări, Vasile Iliuță – o interpelare, Sorin Avram Iacoban – o interpelare, Tamara Ciofu – o interpelare, Liliana Mincă – o interpelare, Anton Doboș – două interpelări.
Viorel Blăjuț, prezent.
Vă rog să prezentați pe scurt obiectul interpelării dumneavoastră.
Domnule deputat, aveți microfonul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.