Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 mai 2008
procedural · adoptat
Ioan Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Actuala structură organizatorică a Senatului este reglementată prin Hotărârea Senatului nr. 11/2008. Prin aceasta, noi am realizat o restructurare amplă și semnificativă a tuturor departamentelor și direcțiilor Senatului. Cu această ocazie, a fost reînființată și funcția de secretat general adjunct și, după o analiză serioasă, atât în Biroul permanent al Senatului, cât și ulterior, la fiecare direcție, am ajuns la concluzia că Direcția pentru informatizarea activității parlamentare la nivelul Senatului — una dintre direcțiile extrem de importante și de perspectivă, de care avem nevoie și a cărei eficiență trebuie să crească — urmează a fi subordonată direct secretarului general adjunct. Cum în structura aprobată prin Hotărârea Senatului nr. 11/2008 acest lucru nu a fost realizat, aceasta este propunerea pe care o facem astăzi: să modificăm Hotărârea Senatului nr. 11/2008 în sensul subordonării Direcției pentru informatizarea activității parlamentare direct secretarului general adjunct. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.