Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 februarie 2008
other · adoptat
Ioan Aurel Rus
Discurs
Vă mulțumesc.
Domnule președinte al Camerei Deputaților Bogdan Olteanu,
Domnule ministru al finanțelor Varujan Vosganian, Domnule ministru al mediului Attila Korodi,
- Doamnelor și domnilor din Guvernul României, Stimați colegi,
De mai bine de un an se tot discută despre taxa de înmatriculare, aducându-se argumente pro și contra, în timp ce contribuabilul român plătește tot ce i se cere, iar Comisia Europeană trimite notificări de renunțare la aceasta, dând exemple state ca Polonia și Ungaria.
Guvernul Tăriceanu I a inventat prima înmatriculare. Putea fi și ultima. O dată găsită denumirea, specialiștii s-au grăbit să-i dea un conținut cu aparență de necesitate, de legalitate, europenism, urgență, și s-au pus pe încasat. Aici, lucrurile încep deja să se încurce, pentru că, deși iritat, Guvernul a constatat că cetățenii români nu sunt tâmpiți, iar Uniunea Europeană, la care tocmai am aderat de un an, nu e fraieră.
Taxa așa-zisă de înmatriculare pare la prima impresie o taxă ecologică, dar are, prin modul de calcul, și nu numai, un caracter fiscal, iar nivelul plății acesteia nu este corelat cu nivelul de trai din România, pentru că ea, taxa, e mare la mașinile noi și scade la mașinile vechi. Așadar, taxa de primă înmatriculare dă măsura incapacității Guvernului. Ea este rezultată din incompetență și susținută cu ipocrizie, pentru că este un răspuns la întrebarea: de unde mai stoarcem bani?!
Ideea nu este originală, taxa fiind deja declarată ilegală de către Uniunea Europeană. Există țări unde guvernele au fost obligate să restituie banii încasați, lucru pe care îl va face în scurt timp și România. Aceasta se va întâmpla sigur, pentru că, din start, taxa este hilară. Ea este născută din părinții Sulfina Barbu și Emil Boc, care între timp nu-și mai recunosc paternitatea, și-l are ca naș pe nimeni altul decât însuși Președintele Traian Băsescu.
În prima variantă, taxa se dorea a avea menirea de a nu face din România lada de gunoi a Europei și de a nu pune bir prea mare pentru cei care aveau curajul de a achiziționa o mașină nouă.
După discuția premierului și a ministrului de finanțe cu membrii partidelor politice din Camera Deputaților, din 17 decembrie 2007, noi v-am propus că soluția cea mai bună ar fi elaborarea unei completări care să întregească Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind fondurile pentru mediu, aprobată de Legea nr. 105 din 25 aprilie 2006, prin care se stabilește regimul juridic al veniturilor din care se constituie fondul pentru mediu, competent prelucrată și dezbătută în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Și ne vedem obligați să repetăm ceea ce v-am spus odată: Parlamentul României, domnilor guvernanți, are suficienți specialiști, chiar mai mulți decât Guvernul, care să găsească cele mai eficiente soluții și să împace atât populația, cât și Comisia Europeană și să fie și în interesul național.