Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 februarie 2015
procedural · adoptat
Ioan Iovescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Aș vrea, dacă se poate, să facem o modificare la art. 2 alin. (3). Se spune aici: „La lucrările comisiei poate participa fără drept de vot un reprezentant al Guvernului.” Mi s-ar părea foarte oportun ca orice parlamentar, oricare dintre noi să poată participa, chiar fără drept de vot, să... Eu personal aș vrea să fiu acolo, chiar dacă nu am drept de vot. Și la
articolul... Deci asta ar fi o propunere. Vreau s-o supuneți la vot.
Și a doua, la art. 7 alin. (2): „Propunerile provenite de la societatea civilă se depun la biroul comisiei până la data prevăzută la alin. (1) și vor fi luate în considerare numai dacă sunt însușite de cel puțin un membru al comisiei.” Nu cred că e potrivit. Ar fi mult mai înțelept să fie însușite de unul dintre noi, parlamentarii, și cred că ar ajunge, nu... Și așa comisia are prea multe drepturi și o mână de oameni care vor hotărî soarta țării.
Și ar mai fi la alin. (4): „În cazul amendamentelor depuse de către parlamentari, aceștia vor avea dreptul să le susțină.” Și aici, între două ghilimele, se spune „la cerere”. Asta presupune să mai facem o cerere.
Eu cred că, în momentul în care amendamentele noastre sunt discutate, ar trebui să fim anunțați. Și acest lucru îl avem și în Senat, o problemă, când avem amendamente și inițiative legislative nu suntem anunțați, nu se respectă Regulamentul Senatului și... cel puțin al Senatului, să nu spun la dumneavoastră, la deputați.
Vă mulțumesc.
Deci ar fi trei cereri, dacă sunteți drăguț să le supuneți la
vot.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.