Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 noiembrie 2009
procedural · respins
Ion Rotaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Aș vrea să subliniez, de la început, că Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC susține această propunere legislativă fără niciun fel de rezerve și considerăm că vine în întâmpinarea problemelor majore cu care se confruntă fermierii români, legate de creditare.
Faptul că, la această oră, tot ce înseamnă fermier în România se află într-o zonă a decapitalizării, în care, după ani secetoși și după prețuri destul de proaste ale produselor agricole, aceștia au ajuns într-o situație în care nu mai pot face investiții și nu pot accesa credite, este o inițiativă bună și o apreciem ca atare.
Aș vrea să subliniez însă o idee care ar trebui să stea în atenția Guvernului, în primul rând, faptul că CEC, ca bancă a statului, nu reprezintă, la ora actuală, un instrument util, eficient și ușor abordabil din punct de vedere al creditării agricultorilor. CEC se comportă în continuare ca orice bancă comercială privată, fără să aibă în vedere că este nevoie să trateze cu mai multă atenție și mai mare deschidere fermierii români pentru a genera acele investiții atât de necesare în sectorul agricol.
L-aș ruga, încă o dată, pe reprezentantul Guvernului să se aplece cu toată atenția asupra acestui aspect care ține de CEC și EXIMBANK, dar în primul rând de CEC, pentru a găsi acele formule care să ducă la accesibilizarea mult mai operativă și mai facilă a fondurilor, a creditelor pentru agricultori.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.