Sonia Maria Drăghici

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Astăzi vreau să vorbesc despre populația României în criză.

Stimați colegi,

În urmă cu 36 de ani s-a desfășurat la București, sub egida Organizației Națiunilor Unite, Conferința Mondială a Populației. Cu această ocazie, Organizația Națiunilor Unite a proclamat anul 1974 drept Anul Internațional al Populației și a invitat, pentru prima dată în istorie, toate statele lumii la lucrările Conferinței. În acel an, numărul populației mondiale ajunsese la 4 miliarde de locuitori, iar 13 ani mai târziu, în 1987, populația lumii a atins cifra de 5 miliarde de locuitori.

Ziua de 11 iulie 1987 a fost declarată Ziua Mondială a Populației, o dată simbolică și de reflecție asupra situației generale de pe glob, ca urmare a faptului că, la nivel global, creșterea demografică genera probleme legate de distribuirea resurselor și asigurarea stării de sănătate, pentru care se impuneau strategii integrate. Scopul marcării Zilei Mondiale a Populației a fost tocmai focusarea atenției asupra urgenței și importanței problemelor legate de populație.

Începând cu anii ’90, România, ca majoritatea țărilor europene, a cunoscut o schimbare a evoluției demografice, creșterea fiind înlocuită, din păcate, de un declin demografic. După anul 1991 sporul natural a fost permanent negativ și a contribuit, alături de plecarea temporară sau definitivă din țară a unui număr de persoane, la scăderea numerică a populației.

România este în prezent a șaptea țară din Uniunea Europeană, după numărul locuitorilor, însă, potrivit unui studiu recent, țara noastră ar putea pierde în următorii 45 de ani un sfert din populația sa.

România va înregistra una dintre cele mai severe reduceri de populație din regiune, fiind depășită, potrivit estimărilor ONU, doar de Bulgaria, a cărei populație va scădea cu 35% până în 2050, și de Polonia, cu un declin estimat de 30%.

În mijlocul celei mai grave crize economice întâlnite vreodată, trebuie să găsim metodele cele mai eficiente pentru a ne menține ca națiune, a ne păstra resursele umane și forța de muncă, condiții absolut necesare pentru progres.

Pe măsură ce bugetele se comprimă, criza amenință să deterioreze starea sănătății populației și procesul de învățământ. Când profitul agenților economici scade, oamenii riscă să își piardă locurile de muncă și sursele de venit, iar dacă veniturile familiilor scad, sunt tot mai multe șanse ca tinerii să renunțe la școală.

Dacă sistemul sanitar nu este susținut, au de suferit nu numai persoanele vulnerabile, ci chiar structura de bază a societății, familia. România înregistrează un număr de până la trei ori mai mare de decese, în prima lună de viață, decât alte țări europene. Femeile riscă nașteri fără a beneficia de servicii corespunzătoare de asistență medicală și maternală. Numărul femeilor care mor în timpul nașterii și mortalitatea infantilă rămân indicatorii cei mai relevanți ai discrepanței dintre bogați și săraci, atât în interiorul granițelor unei țări, cât și între state.