Carmen Ileana Moldovan

Vă mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, dragi colegi!

Declarația mea de astăzi se referă la inițierea unui nou proiect legislativ care prevede modificarea actualului sistem de alocații de stat pentru copii. Este inițiativa ministrului muncii, domnul Mihai Șeitan. Ca urmare a diferențierii cuantumului alocației, în funcție de venitul cumulat al părinților, familiile cu un venit cumulat al părinților peste un anumit prag nu vor mai beneficia de alocația de stat, indiferent de numărul copiilor. Camuflată, fără credibilitate, sub pretextul redistribuirii unor fonduri de la bogați spre săraci, măsura preconizată de Guvern a fost iarăși scăpată spre presă, pentru ca, ulterior, confruntat cu o promptă și masivă reacție negativă a opiniei publice, prim-ministrul să se eschiveze, căutând justificări și explicații.

Îmi amintesc, involuntar, cum în legislatura 2000–2004, Emil Boc, pe atunci tânără speranță a PD, își acompania fiecare intervenție de la microfonul Camerei Deputaților cu gestul teatral al scoaterii Constituției de la buzunarul sacoului și al fluturării ei în ochii audienței. Cu atât mai mult cu cât Domnia Sa încă mai predă dreptul constituțional la Universitatea Babeș–Bolyai, mă văd nevoită să-i reamintesc art. 49 din Legea fundamentală, care prevede explicit: „(1) Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor. (2) Statul acordă alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap.”

Nu voi dezvolta aici discuții de sorgintea teoriei drepturilor câștigate, pe care Guvernul actual o interpretează probabil ca pe o speculație anacronică și caducă. Nici nu voi încerca să explic evidența faptului că, în forma „acordă alocații pentru copii”, formulată la modul indicativ, timpul prezent și încheiată cu punct (acel „point” familiar președintelui), prevederea postulează practic intangibilitatea drepturilor tuturor copiilor din România la alocație de stat.

Și nici nu voi invoca faptul că alocațiile de stat pentru copii nu țin de protecția socială, așa cum încearcă, în mod implicit, dar nu mai puțin eronat, să susțină guvernanții. Le voi reaminti celor doi membri PD-L sus-numiți doar faptul că, în România lui „Să trăiți bine!”, peste o cincime din populație supraviețuiește sub pragul sărăciei, iar alți 40% de-abia își asigură cele necesare subzistenței. Mai grav chiar, potrivit sondajelor de opinie, 45% din români consideră că trăiesc mai prost decât în 2009, iar 70% din respondenți consideră că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită, iar mii de familii din România trăiesc exclusiv pe seama alocației care, se cuvine subliniat, este un drept al copilului, și nu un privilegiu al părinților.

În sfârșit, pseudoargumentul invocat de Guvern, acela că deși Constituția garantează dreptul la alocație, Guvernul decide cuantumul ei, sfidează simultan și spiritul Constituției, și principiile și cutumele fundamentale ale statului de drept, și cele circa 4 milioane de suflete din România a căror singură vină este aceea de a fi copii. Poate că primului nostru ministru ar trebui să-i explice cineva că veniturile unei familii, indiferent cât de mari sau mici, nu sunt nicidecum garantate pe viață, astfel încât, prin lege, niște chiriași ai Palatului Victoria să-și permită stabilirea unor cuantumuri diferențiate tocmai după venit. Într-o economie de piață precum a noastră, poate prea scăpată de sub control, veniturile sunt fluctuante, locurile de muncă sunt instabile, iar părinții, dacă nu cumva Guvernul le va interzice și asta, au libertatea inalienabilă de a decide să aibă mai mulți copii.