Ionica Constanța Popescu

Vă mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, stimați colegi!

Declarația mea politică se intitulează „Amenințarea politicii și politica amenințării”.

Și mă refer la amenințarea căreia trebuie să-i facă față politicul din când în când, în clipa în care oameni care n-au mai făcut politică până atunci, oameni serioși, profesioniști, iubiți de cetățeni, oameni valoroși, care respectă principii morale de mult uitate în politică decid să intre în această lume aparte. Aceasta ar fi amenințarea politicii cu schimbarea sistemului.

Politica amenințării nu mai are nevoie de explicații. Ea reprezintă exact ceea ce-i spune numele: parte a clasei

politice actuale, și subliniez o parte, nu întreaga clasă politică, parte care a supraviețuit în politică nu prin profesionalism și slujind interesele cetățeanului, ci slujind interesele proprii și pe cele de partid, punând piedici celor care voiau să se ridice prin propria personalitate și să schimbe sistemul politic, parte a unei clase politice construite greșit în ultimii 17 ani, care necesită schimbare și care se opune noului. Această parte luptă împotriva schimbării sistemului cum știe mai bine, cum a învățat în cei 17 ani de democrație postdecembristă, cum a învățat în cei 50 de ani de comunism, iar față în față cu valorile, această parte a spectrului politic se apără prin metode specifice unor vremuri pe care le speram încheiate odată cu Revoluția din Decembrie 1989.

Ca să nu mă acuzați de filozofie ieftină, voi face referiri la un caz concret, deși nu voi da nume. Ele se vor afla în curând.

Mă îndoiesc de faptul că cel care a amenințat în istoria pe care urmează să v-o spun se va simți rușinat sau va înțelege că a greșit, dar sunt datoare să vorbesc.

Să vorbesc despre un om de peste 50 de ani care a trăit din plin și bine pentru perioada comunistă, actual parlamentar și fost ministru. Azi face parte dintr-o formațiune democrată. Democrată pentru că așa îi spune numele. Azi este lider de dreapta, ieri a fost de stânga, alaltăieri, înainte de ʼ89 a fost... și mai de stânga. Vorbim despre un exponent al acelei părți a politicului care simte că i-a venit sorocul.

Acest om nu s-a sfiit să amenințe un _new entry_ în politică. Un tânăr cunoscut la nivel mondial. Un sportiv care a promovat cu cinste numele României în lume. Un tânăr pe care-l cunoaște de când era copil. Un tânăr în casa căruia a intrat. Un tânăr al cărui părinte face politică de mai mulți ani și, n-o să credeți, are carnet de membru democrat. Singura vină a tânărului este intrarea în politică la o altă formațiune decât cea democrată, și decizia acestui tânăr este de a se implica cu adevărat în viața politică, de a pune umărul la schimbarea clasei politice, nu de a fi simplu votant. Singura vină a tânărului este închipuita – de către unii – candidatură la primăria unui oraș. O candidatură neanunțată, dar care, chiar și așa, a speriat. Chiar dacă nu s-a pus problema candidaturii, omul nostru a început să fie șicanat și amenințat. _Mot-à-mot_ i s-a spus de către democratul mai vechi în politică: „Ai vrut politică, uite așa se face politica! Au mai fost și alți mari sportivi care au crezut că pot face politică și au sfârșit-o prost. Mai ai încă timp să renunți!”