Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2018
other
Dan Răzvan Rădulescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața!
Tema declarației politice de astăzi este „ARACIP, la bilanț”.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Au trecut mai bine de 10 ani de când a apărut în peisajul învățământului din România Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, prin Legea asigurării calității educației nr. 87/2006. Apreciem ca fiind extrem de utilă prezența acestei agenții în învățământul preuniversitar, din perspectiva unui adevărat management al calității în educație, precum și ca evaluator echidistant al realității din școlile românești.
Din păcate, analizând conținutul articolelor acestei legi sus-amintite, constatăm că multe dintre prevederile acesteia nu sunt respectate nici azi. Iar din discuțiile cu cadrele didactice din țară, care au trecut prin filtrul evaluării acestei agenții, constatăm că s-a creat o imagine distorsionată despre ceea ce înseamnă evaluarea unei instituții de învățământ din perspectiva managementului calității, colaboratorii externi ai numitei agenții având, de multe ori, un comportament de inspectori, deși nu au nicio calitate de această natură și emițând pretenții incompatibile cu activitatea pentru care sunt remunerați.
Tuturor celor implicați în conducerea și coordonarea educației din România vă adresez o întrebare simplă, la care e imperativ și un răspuns: cine și de câte ori până acum a evaluat activitatea ARACIP, precum și efectele acestei activități în îmbunătățirea calității educației oferite de instituțiile de învățământ din România viitorului României? Vă mulțumesc.
Deputat al USR, Prahova, Dan Răzvan Rădulescu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.