Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Costin Pâslaru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Bună ziua.
Florin Pâslaru, Galați.
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Ziua Europei”.
Doamnelor și domnilor, Stimați colegi,
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, ziua de 9 mai a devenit deja o tradiție pentru români. În 1950 s-a făcut primul pas în direcția creării Uniunii Europene de astăzi. Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcției Europei unite a fost declarația prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, a propus Germaniei, dar și altor state europene, să pună „bazele concrete ale unei federații europene”.
Principiile de bază ale Uniunii Europene sunt principiul libertății, al democrației, al respectului drepturilor omului și al libertăților fundamentale, precum și al statului de drept, principii care sunt comune statelor membre.
Pentru noi, românii, Ziua Europei coincide în mod fericit cu Ziua Independenței. România trebuie să fructifice pe deplin șansa de a face parte din Uniunea Europeană, partener egal la construcția unei Europe a valorilor împărtășite. Aceste valori prind contur prin dezvoltarea economică și socială care ține cont, în același timp, de dimensiunile de mediu și de cea regională, garanții ale unui nivel de viață decent pentru toți cetățenii. Avantajele pentru statele membre din Uniunea Europeană sunt tangibile: comerțul cu statele candidate duce la crearea de locuri de muncă, la stabilitate politică; cadrul politic stabil conduce nu numai la buna vecinătate, dar și la o economie puternică.
Cetățenii români trebuie să participe creativ la construcția unei Europe care respectă libertatea și identitatea tuturor națiunilor care o compun, care este în serviciul cetățenilor și care, prin păstrarea valorilor și tradițiilor naționale, creează concomitent sentimentul solidarității europene.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.