Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 martie 2008
procedural · respins
Verginia Vedinaș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Când respecți atât de mult un om, așa cum îl respect eu pe domnul senator Solcanu, vă dați seama că este foarte
greu să susții o poziție care este absolut la antipodul celor susținute de Domnia Sa; și pornesc de la niște realități.
Vă spun, în calitate de senator în județul Bihor, că, pe lângă Biserica Ortodoxă Română, sunt și foarte multe culte neoprotestante. Aș putea să spun că județul Bihor este unul dintre cele mai tolerante județe și din punct de vedere al credințelor religioase. Nu mi-a fost greu să constat că celelalte culte religioase beneficiază de un suport financiar foarte solid, suport care vine, în primul rând, din exterior, de la diferite culte care se află în afara țării și care încurajează foarte mult dezvoltarea în interiorul României a cultelor pe care le susțin. Dintr-o asemenea perspectivă, pot să spun, domnule președinte, și sper să mă urmăriți, că Biserica Ortodoxă Română nu beneficiază nici pe departe de o asemenea susținere financiară. Dacă am putut să constat că Biserica Reformată, Biserica Adventistă etc., datorită fondurilor extraordinare pe care le au, pot să facă tot felul de cămine pentru handicapați și pentru alte categorii defavorizate, Biserica Ortodoxă Română, în schimb — slujită de niște preoți despre care știm foarte bine ce cuantum de salarii au, despre care știm foarte bine ce ajutor primesc, ajutor pe care îl evocă domnul secretar de stat aici și care, de cele mai multe ori, este infim, față de nevoile reale —, nu reușește să facă acest lucru.
Este adevărat că românul ortodox, în buna lui credință și în dragostea față de semeni, face tot ce poate să îi ajute, dar acest „tot ce poate” nu este suficient. Vedeți, noi nu suntem o țară în care să avem o religie de stat, o țară în care Biserica Ortodoxă Română să fie declarată Biserică de stat, cum este, de pildă, declarată în Grecia, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să pornim de la realitatea că Biserica Ortodoxă Română este majoritară, având peste 90% sau 95% din totalul credincioșilor. Și atunci, mă întreb retoric, firește: nu este nevoie ca statul să sprijine această Biserică, această Biserică majoritară, ultramajoritară — dacă îmi îngăduiți această sintagmă, puțin pleonastică —, pentru a desfășura activități prin care să și-i apropie pe enoriași, prin care să vină în sprijinul acestora? De aceea, nici pe departe nu mi se pare că inițiativa colegului nostru este o inițiativă populistă. Este o inițiativă necesară, este o inițiativă de care preoții ortodocși au nevoie și este o inițiativă pe care, sper din tot sufletul, să o încurajați și să o susțineți și dumneavoastră. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.