Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Cristian Anton Irimie
Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Comisia de specialitate, care s-a întrunit și care a cuprins cei mai buni specialiști pe care-i avem la această oră, a făcut mențiunile respective, pe care le-a susținut și în fața Comisiei pentru sănătate publică.
Sigur că domnul senator ridică niște probleme care, probabil, ar fi făcut parte sau n-ar fi făcut parte din corpul legii, însă specialiștii noștri au menționat doar copiii cu autism. Au considerat că cei cu sindromul Down, care sunt cunoscuți și sunt tratați – și, la această oră, în România, țin să vă informez că depistarea sindromului Down se face din perioada prenatală cu rezultate foarte bune, am scăzut incidența și sperăm să ajungem ca în toată lumea civilizată cu un procent foarte mic de copii cu sindrom Down –, nu au considerat necesară introducerea în text.
De asemenea, în ceea ce privește art. 20, cred că este o prevedere excesivă, deoarece medicii, personalul medical se supun rigorilor legii pentru toate faptele comise, deci nu trebuie să mai spunem încă o dată că îi condamnăm. Aceasta este părerea noastră. Sigur, pentru un avocat este mai bine să le atragi răspunderea patrimonială.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.