Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 martie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
La 5, obiecții, comentarii? Nu sunt. Admis.
Proiectul de lege merge la votul final. Are caracter ordinar.
43. Următorul proiect de lege – pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a instituțiilor publice de cultură, finanțate din veniturile extrabugetare și alocații de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituții, precum și îmbunătățirea salarizării personalului din instituțiile și activitățile cu profil cultural.
Raportul nu are amendamente. Are caracter ordinar.
Inițiatorul? Guvernul? Doamnă secretar de stat, aveți cuvântul.
## **Doamna Irina Sanda Marin-Cajal** – _subsecretar_
_de stat în Ministerul Culturii_ **:**
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Ordonanța Guvernului nr. 26/2012 este o necesitate în ideea actualizării prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 9 din 1996.
După anul 1996, legislația în domeniu a adus modificări sistemului de finanțare și organizare a instituțiilor publice de cultură.
De asemenea, este necesară modificarea titlului ordonanței, care nu mai reflectă realitatea, referindu-se și la sistemul de salarizare, în condițiile în care acest domeniu face obiectul de reglementare al altor acte normative.
Prin abrogarea expresă a unor articole, avută în vedere prin prezentul act normativ, se vor elimina confuziile existente.
Vă invităm să aprobați proiectul de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.