Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 octombrie 2016
Informare · respins
Iulian Vladu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată cu o cerere de reexaminare, de la Președintele României, pentru PL-x 35/2016.
În cerere, președintele critica ca neconstituțional un articol nou-introdus prin propunerea legislativă, prin care angajatorul nu are dreptul să concedieze liderii de sindicat pe durata mandatului și încă doi ani după încetarea acestuia pentru motive impuse expres în textul legii.
Comisia a dezbătut și a admis în parte cererea președintelui, cu un amendament propus de PSD, prin care se menține articolul neconstituțional, doar de a impune angajatorului excepții stricte, prevăzute doar în cazul reorganizării și falimentului.
Astfel, PNL cere retrimiterea la comisie pentru reanalizare, întrucât considerăm că avem de-a face cu o limitare a activității economice, prin îngrădirea dreptului angajatorului de a hotărî cu privire la organizarea activității proprii.
Deci cerem; în caz contrar, ne vom abține de la vot.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.