Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Marian Neacșu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Cred că, totuși, de data asta, colegii noștri antevorbitori au avut dreptate. Este normal ca actele normative care urmează să fie supuse controlului de constituționalitate să fie anunțate de la tribună și probabil că acest lucru, așa cum ați spus dumneavoastră, se va face înainte de votul final.
Mai aveam două lucruri să vă propun atenției.
Primul dintre ele este o propunere privind suplimentarea ordinii de zi și introducerea pe poziția 6 a Proiectului legislativ privind aprobarea Memorandumului de înțelegere încheiat între statul român și Rompetrol Group, semnat la București la 15 februarie 2013, și, dacă veți fi de acord, v-aș propune, domnule președinte, la rândul dumneavoastră, să propuneți plenului ca proiectul legislativ de pe poziția 14, care se referă la revizuirea Constituției României, să fie programat pentru dezbatere mai în față, undeva, eventual, pe poziția 8, pentru că ne-am angajat cu toții în Biroul permanent că vom discuta astăzi acest lucru.
66 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 66/30.V.2013
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.