Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Gabriel Andronache
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Cu privire la inițiativa legislativă privind instituirea unor măsuri de protecție a minorilor, această propunere legislativă are ca obiect de reglementare instituirea interdicției accesului minorilor în localurile publice după ora 21.00, în zilele de duminică până joi, inclusiv, pe perioada celor două semestre școlare, dacă nu sunt însoțiți de părinți sau de reprezentantul legal.
În raport cu această propunere legislativă, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au constatat că aceasta nu se justifică, pentru următoarele considerente – și am să dau doar două dintre considerentele care au stat la baza hotărârii comisiei: în instituirea interdicției accesului minorilor în localurile publice după ora 21.00 nu precizează acest text de lege clar specificul și activitățile care se desfășoară în aceste localuri, fapt ce poate fi de natură să îngrădească drepturile copilului la petrecerea timpului liber, astfel cum este reglementat acesta în Legea nr. 272/2004.
Pe de altă parte, dispozițiile din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială sunt suficiente pentru a combate faptele prevăzute în această inițiativă legislativă.
Pentru aceste motive și pentru altele menționate în raport, Comisia juridică, de disciplină și imunități propune respingerea inițiativei legislative.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.