Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 noiembrie 2009
procedural · adoptat tacit
Iulian Urban
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 19
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Data trecută când am discutat acest proiect de lege, domnul senator Chelaru a cerut retrimiterea la comisie. Bine a făcut, pentru că, în esență, ceea ce a spus dânsul atunci este perfect valabil și acum. Inițiativa legislativă este bună, însă poate ar trebui să fie mult mai judicios explicate atât finalitatea ei, cât și mecanismele de punere în practică.
Spun acest lucru, pentru că inclusiv în județul din care provin și pe care îl reprezint în Parlament se construiește noua Autostradă Transilvania și mărturisesc că am nelămuriri, pentru că, vedeți dumneavoastră, în acest moment, avem niște companii constructoare care realizează aceste lucrări de infrastructură. Aceste companii, în momentul în care pleacă la drum, au la bază un proiect, pe baza căruia trebuie să lucreze, proiect care spune că, de exemplu, pentru accesul la zona în care se lucrează la autostradă nu trebuie să treacă într-o oră 5 camioane de 100 de tone, pentru că se dărâmă casele celor din zona afectată.
Problema mea, în acest moment, este legată de faptul că noi, practic, vom obliga statul român și, indirect, pe contribuabili să plătească niște sume de bani în contul unor distrugeri provocate de către aceste companii care realizează, până la urmă, profituri din activitatea pe care o desfășoară și care, cred eu, nu respectă un proiect inițial, care, dacă ar fi respectat, nu ar duce la degradarea bunurilor locuitorilor din zonă.
În al doilea rând, mă uit și văd că se decontează 90% din cheltuielile efectuate pentru tratamentul medical preventiv sau profilactic pentru bolile provocate de depășirea limitelor maxime admise pentru noxe și zgomot.
Am văzut că la art. 10 se normează modul în care o comisie va stabili valoarea despăgubirilor care trebuie făcute pentru distrugerile provocate, însă nu am găsit o explicație la fel de clară în ceea ce privește modalitatea de stabilire a acestor cheltuieli, de exemplu un tratament medical preventiv pentru bolile provocate de zgomot. Există o comisie medicală? Cine face aceste evaluări? Cum se stabilesc aceste tratamente? Care sunt costurile lor? Cum se vor transpune ele în nota de plată finală pe care o va avea de suportat statul român și, indirect, noi, contribuabilii?
Eu consider că aceste lămuriri trebuiau să fie introduse în proiectul de lege, astfel încât acesta să fie perfectibil și astăzi să putem da un vot, repet, pe o inițiativă legislativă care, până la urmă, este necesară din acest punct de vedere. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.