Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 septembrie 2007
procedural · respins
Petru Șerban Mihăilescu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 10 — 15 septembrie
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bănuiesc că aceste cifre reprezintă și altceva. Pot să fie niște agenții subordonate Secretariatului sau Cancelariei. Fizic, asemenea populație nu încape în clădirea în care funcționează Guvernul.
Voiam să mă refer la o altă chestiune, în continuare la ceea ce a spus doamna senator Vedinaș.
Efectiv, noi suntem într-o gravă abatere de la Constituție. Zilele acestea, în ședința de Guvern — deoarece Guvernul nu s-a întâlnit ca să ducă la îndeplinire Legea privind abilitarea de a emite ordonanțe pe perioada de vară –, s-a aprobat o nouă serie de ordonanțe de urgență pe care, probabil, o să le primim și o să vedeți că sunt perfect nejustificate, nu au niciun fel de grad de urgență și reglementează domenii care, de ani de zile, au fost bine reglementate.
Deci atragem atenția de acum că nu e vorba numai de o dorință de a limita această calamitate, care înseamnă ordonanțele de urgență, dar o să vedeți că vor veni, într-un mod absolut surprinzător, ordonanțe de urgență care reglementează activități după 2009–2010.
Din acest punct de vedere, grupul nostru probabil că va lua decizia de a nu mai susține sub nicio formă aprobarea unor asemenea ordonanțe de urgență. Și cred că luni va fi o discuție interesantă legată de votul la această ordonanță.
În final, vom ruga Biroul permanent să ia în considerație și Ordonanța de urgență nr. 24/2007, care are raport negativ încă din iunie și nu apare pe ordinea de zi.
Avem tot felul de chestiuni care să fie supuse aprobării și discuției noastre, dar rugăm ca și ordonanțele care au rapoarte negative să fie introduse pe ordinea de zi, pentru că Ordonanța de urgență nr. 24/2007 se referă exact la ce se încearcă acum, iar acolo nu este vorba decât de locuri vacante.
Nu a plecat nimeni, nici de la Cancelarie, nici de la Secretariatul General al Guvernului. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.