Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gabriel Andronache
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Cu privire la această propunere legislativă, Partidul Național Liberal a formulat o sesizare la Curtea Constituțională. Este adevărat că obiecțiile noastre de neconstituționalitate au fost respinse de Curtea Constituțională, însă Partidul Național Liberal își menține punctul de vedere și va vota împotriva acestui proiect de lege. Am fi votat pentru cererea de reexaminare, însă, prin raport, se propune respingerea acesteia.
Motivul nostru este simplu: acela că, din punctul de vedere al Partidului Național Liberal, un asemenea proiect de lege nu ar fi trebuit promovat niciodată.
Vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.