Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2009
other · respins
Traian Constantin Igaș
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Cu tot respectul pe care îl port față de colegii antevorbitori, cred că intervențiile lor erau bine-venite la declarațiile politice. Cred că acum suntem la dezbaterea unei ordonanțe și ar trebui să discutăm strict pe această ordonanță care, din punctul nostru de vedere, nu știu de unde reiese că ar fi neconstituțională atâta timp cât Curtea Constituțională nu s-a pronunțat în acest sens.
Din punctul meu de vedere, este o ordonanță așa cum trebuia să fie întocmită, doar că raportul pe care l-a întocmit Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări nu este un raport așa cum trebuia să fie întocmit.
Așa cum s-a mai propus și aici din partea unui coleg din Grupul parlamentar al PD-L, solicit retrimiterea acestei ordonanțe la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și întocmirea unui raport suplimentar așa cum se cuvine.
Vă mulțumesc.
Spuneam cândva că acest Guvern și-a început activitatea printr-un act neconstituțional. Se pare că își va încheia această activitate tot printr-un act neconstituțional. Mă gândesc la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009, care a produs atâtea efecte în structura administrativă din teritoriu, ca, ulterior, Guvernul să vină cu o soluție foarte rapidă cu o zi înainte de a se pronunța Curtea Constituțională.
Eu cred că ar trebui să fim mult mai atenți. Avem o responsabilitate în acest Parlament și în acest Senat și trebuie să fim mult mai atenți atunci când se ridică probleme de neconstituționalitate. De prea multe ori ne ducem la Curtea Constituțională ca să dea răspunsurile incapacității noastre de a ne asculta unii pe alții.
Cred că această ordonanță merită foarte multă atenție din partea noastră și, dacă această Comisie juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, bună, rea în componența ei, cu o majoritate s-a pronunțat din acest punct de vedere, avem datoria în plen să luăm act de acest lucru și să ne comportăm ca atare.
Aș mai vrea să pun o întrebare reprezentantului Guvernului: Care sunt acele măsuri care generează o economie la bugetul statului, știind foarte bine că în 2007, atunci când am avut referendumul, am discutat despre două secții de votare, am discutat despre două comisii electorale în paralel și așa mai departe și am discutat despre bugete separate? Care este economia care se face prin organizarea referendumului în aceeași zi cu alegerea Președintelui României?
Și încă ceva, stimați colegi, haideți să fim foarte sinceri unii față de alții, este un interes politic aici și trebuie să-l luăm ca atare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.