Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 septembrie 2010
Declarații politice · adoptat
Vasile Silviu Prigoană
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politică de astăzi e puțin înspre agricultură: „Legumele și fructele românești sunt pe cale de dispariție”.
Doamnelor și domnilor deputați,
Este toamnă și mă așteptam ca zilele acestea să văd piețele pline de produse agricole. Nu este deloc așa, produsele sunt puține și de proastă calitate. În schimb, la supermarket găsim produse agricole arătoase, importate de pe tot mapamondul.
Oare românul nu mai este în stare să-și producă singur vinete, ardei, roșii, mere, pere, struguri sau toate legumele și fructele pe care le-am cunoscut în copilăria noastră? De ce am ajuns să dăm copiilor produse care amintesc numai prin formă, o formă și ea artificială, ceea ce am primit noi de la părinți?
Cum este posibil, oare, să nu găsim produse tradiționale românești în galantarele marilor magazine? Nici măcar banalele mere nu mai intră în supermarketuri. Sunt, în schimb, pere din China sau Canada, ardei gras din Statele Unite, roșii din Italia, mere din Polonia, castraveți din Turcia, usturoi din Ungaria. Tot ce vrei, doar că sunt aduse de aiurea, iar de la noi... mai nimic în galantare.
În condițiile crizei economice, când agricultura ar trebui să fie imboldul și motorul economiei, bani frumoși ies din țară în loc să ajungă la țăranul român și, prin taxe și impozite, la statul român. Oare ne permitem să îmbogățim legumicultorii de aiurea și să-i lăsăm pe ai noștri să moară? Oare ne permitem să privim nepăsători la stingerea unor meserii tradiționale și la dispariția unor soiuri pentru care odinioară străinii se băteau? Eu cred că nu!
De aceea, consider că este momentul în care trebuie să facem ceva. România are pământ foarte bun, tradiție și experiență. Poate lipsește doar puțin sprijin pentru ca un fermier să fie mulțumit și să producă. Întrebați orice agricultor de ce are nevoie și o să vedeți cât de puțin pretențios este. Puțină atenție și un program coerent în agricultură pot aduce revirimentul unui domeniu pe care ne încăpățânăm să-l ignorăm.
De partea cealaltă, noi, consumatorii, putem contribui prin solicitarea de produse românești acolo unde ne facem piața. Cereți și îndemnați-i și pe ceilalți să consume doar produse românești. Sunt mai gustoase decât cele plimbate cu vaporul de la mii de kilometri distanță și ne ajută să nu pierdem ceea ce a mai rămas din agricultura românească.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.