Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 septembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cosmin Necula
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politică se intitulează „Starea de normalitate politică”.
În aceste momente, este important pentru români să vadă adevăratul rol al Parlamentului ca for decizional suprem, ca instituție definitorie pentru orice democrație veritabilă. În ultimii ani, Parlamentul a fost supus unor acțiuni repetate de discreditare. Acestea provin atât din exterior, cât și prin aruncarea de noroi din toate direcțiile politice.
De asemenea, trimiterea în derizoriu a rolului Parlamentului reprezintă o altă acțiune prin intermediul căreia această instituție a democrației a fost discreditată.
Acțiunile din interior, prin intermediul promovării unor indivizi care nu au niciun fel de legătură cu democrația, ci doar cu interesele proprii, constituie în momentul de față unul dintre elementele pe care Parlamentul României va trebui să le depășească.
Gestul de normalitate făcut de Guvernul Ponta, respectiv trimiterea către Parlament a Proiectului Roșia Montană, reprezintă o acțiune de neînțeles pentru unii politicieni, capabili doar să speculeze suferințele acestei țări.
Parlamentul reprezintă principalul atu al unei democrații în oricare dintre statele UE. Decizia colectivă a reprezentanților țării le conferă în mod concret și direct cetățenilor posibilitatea de a-și impune voința și de a stabili destinul acestei țări.
Există politicieni care votează în urma bilețelelor cu directive, fără a-și utiliza discernământul. Aceștia nu înțeleg gestul de normalitate democratică al Guvernului Ponta, de a supune dezbaterii parlamentare Proiectul Roșia Montană. Dacă USL ar fi dorit promovarea cu orice preț a acestui proiect și începerea exploatării fără acceptul populației, atunci s-ar fi făcut așa cum puterea portocalie a făcut în repetate rânduri, prin adoptarea ordonanțelor de urgență. În acest moment, este evident că prin acest gest USL nu promovează interesele și voința unui singur om și este evident că se tine cont de părerea românilor, care sunt consultați prin intermediul celor pe care i-au ales.
Viitorul politic al României nu este asigurat de politicianul cu replicile cele mai tăioase sau glumele cele mai bune, cu votul de vânzare și gata să renege orice pentru propriul beneficiu. Este nevoie de acel politician capabil să instaureze starea de normalitate democratică, care înțelege că voința cetățenilor este suverană și trebuie asumată indiferent de consecințele imediate.
Gestul de normalitate politică al Guvernului Ponta este menit să confere opiniei publice consultarea și dezbaterea asupra unei probleme de importanță majoră, pentru ca Parlamentul, ca în orice democrație sănătoasă, să fie garantul deciziilor care afectează întreaga țară. Prin această acțiune a Guvernului USL se oferă posibilitatea ca fiecare parlamentar să-și consulte electorii și să se prezinte în plen în numele celor care au fost la vot, pentru a le reprezenta voința.