Antal István

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea se numește „Problema energetică, consum și electrificare”.

Comisia pentru industrii și servicii din cadrul Camerei Deputaților a fost sesizată cu un proiect de ordonanță privind energia regenerabilă, unde din discuțiile preliminare au reieșit câteva aspecte pe care doresc să le fac auzite astăzi.

În primul rând, faptul că în România consumul de energie a scăzut, din păcate. Pe fondul crizei economice, ceea ce a mai rămas din industria moștenită de dinainte de 1989 încet, dar sigur, merge spre faliment, iar investitori de tip _greenfield_ nu au fost prea mulți nici înainte de criză, dar în prezent sunt încă și mai puțini.

În al doilea rând, suntem pe cale să ne autodepășim, și nu chiar în orice domeniu, ci în cel al producerii de energie din surse regenerabile. Două țări vest-europene au cerut derogări de la ținta Uniunii de 20%, România, în schimb, este în pericol să depășească obiectivul fixat la 24% până în 2020, dacă vor continua racordările producătorilor de energie din surse regenerabile în ritmul în care se anunță acestea. S-ar putea spune că e o veste bună, un indicator pozitiv, în sfârșit: România e în schemă ca membru silitor al Uniunii Europene.

Dezamăgirea vine din faptul că vestea nu e foarte bună din trei motive: unul este că sistemul energetic național nu poate prelua cantitățile de energie electrică suplimentare în măsura în care acestea ar putea fi produse dacă cererile de avizare de racordare la SEN vor fi aprobate și autorizațiile de înființare se vor materializa. Al doilea motiv este că bugetul alocat programului de acordare de certificate verzi va depăși bugetul aprobat de Comisia Europeană acestui scop. Iar al treilea este că prețul ar crește considerabil pe seama consumatorilor finali, casnici și industriali. Direct și indirect, consumatorul casnic va fi copleșit de avalanșa mai multor factori simultan: liberalizarea prețului la energia electrică propriu-zisă, suportarea costurilor cu schema certificatelor verzi și a costurilor cu investițiile în cogenerare, plus scumpirile reflectate în prețul tuturor produselor și serviciilor pe care le achiziționează.

Din păcate, în cadrul discuțiilor, nu s-a pus accentul pe identificarea de soluții viabile, proactive, ci doar pasive, de reacții la situația actuală a pieței energiei.

O posibilă rezolvare a problemei, măcar parțială, ar putea fi creșterea consumului de energie electrică prin electrificarea localităților care actualmente trăiesc ca în Evul Mediu.

În România, aceste localități nu sunt puține, numărul lor a escaladat de la an la an astfel. În 2006, prin Programul național de electrificare 2007–2009, intenția era de racordare a tuturor celor 67.738 de gospodării neelectrificate identificate la nivelul întregii țări. În 2010, după derularea acestui program pentru care s-au prevăzut 480 de milioane de lei, circa 87 de mii de gospodării erau contabilizate ca nefiind racordate la rețeaua electrică. În 2012 numărul lor era de 98.871, conform notei de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern privind Programul național de electrificare pentru perioada 2012–2016, hotărâre care nu a mai fost aprobată. Costurile acestui proiect erau estimate la 1 miliard de lei.