Florin Gheorghe

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică se referă la traseism.

Declarația politică pe care doresc să o fac astăzi se referă, din punct de vedere principial, la fostul meu coleg, domnul Stănișoară, al cărui gest recent de a demisiona din PDL și de a intra în Uniunea Social-Liberală, via PNL, ridică o problemă ce a mai fost dezbătută în spațiul public: anume traseismul politic.

Din punctul meu de vedere, gestul domnului Stănișoară, în esență, are două componente:

1. Prima este cea reclamată de dânsul, și anume faptul că nu se regăsește în proiectele politice ale PDL, iar singurul partid în care se face politică de dreapta este PNL.

Obiecții: nu l-a împiedicat nimeni pe domnul Stănișoară să participe, din punct de vedere intelectual, la conceperea și impunerea acestor proiecte politice convenabile dânsului. Doar era ditamai prim-vicepreședintele partidului și pe deasupra liderul Grupului parlamentar al PDL la Camera Deputaților.

Despre PNL, singurul partid de dreapta... nimic mai fals! Ce politică de dreapta ar putea să facă liberalii, atâta vreme cât decizia nu este la ei, iar în interiorul vehiculului USL ei nu sunt decât o remorcă.

2. O a doua componentă a interpretării trădării domnului Stănișoară este de fapt o întrebare: cui aparțin voturile obținute de ARD prin candidatura dânsului la ultimele alegeri parlamentare?

Răspunsul este unul singur: Partidului Democrat Liberal. Dacă fostul meu coleg obținea un scor fabulos de 60%–70% în colegiul în care a candidat, atunci vorbeam despre o valoare politică personală. Nu este cazul, deoarece dânsul a intrat în Parlament prin redistribuire, iar din acest moment voința electoratului (cei care l-au votat) a fost furată și tranzacționată meschin în folos personal.

Înțelegem cu toții că mandatul de deputat este unul reprezentativ, dar să nu uităm faptul că în Parlament se exprimă voința tuturor cetățenilor, și nu a unei persoane anume. Nu putem să nu remarcăm faptul că domnul Stănișoară chiar a avut în raniță bastonul de mareșal; iar de la un umil și obscur politician de provincie, în scurt timp, a ajuns ministru al apărării naționale, arzând astfel etapele normale de creștere politică.

Nu îi reproșăm nimic din punct de vedere profesional, însă din punct de vedere moral îi reproșăm totul, deoarece, ca orice general laș, a fugit printre primii când lupta era mai grea.

Se știe că în orice armată există întotdeauna cel puțin zece ofițeri capabili să înlocuiască cu succes fugarul trădător.

Eu sunt un tânăr politician și mă întreb cu uimire care este exemplul de leadership pe care îl dă acum domnul Stănișoară. Ar fi trebuit să privim cu toții la dânsul cu admirația și respectul pe care le generează un mare comandant. În schimb, ce avem? Avem un personaj

preocupat numai de binele propriu, în detrimentul victoriei comune.