Marioara Nistor

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică de astăzi se intitulează „Psihologul școlar – o necesitate pentru învățământul românesc”.

Stimate colege și stimați colegi,

În declarația din această săptămână vă voi supune atenției o problemă care privește, în primul rând, buna dezvoltare a copiilor noștri, și anume cea referitoare la nevoia existenței unui psiholog în fiecare școală.

În urmă cu peste douăzeci de ani auzeam de psihologi doar în filmele americane, cele pe care le descopeream după perioada lungă de comunism. La acea vreme, mulți nu prea înțelegeam cu ce anume se ocupă acesta însă, astăzi, substantivul „psiholog” se pronunță tot mai des în mass-media, în școli, în comunitate. Pentru România este un lucru îmbucurător că această profesie a luat amploare, iar românii au început să intre în contact cu psihologii.

Acest aspect este pozitiv atâta timp cât conștientizăm importanța psihologului în viața noastră și necesitatea rezolvării unor probleme de natură psihocomportamentală. Pentru unii români, a merge la psiholog este un lucru firesc, aceștia punându-și speranța într-un om pe care nu-l cunosc, dar despre care știu că ar putea să îi ajute. Alții susțin că știu ce face el la cabinet, dar nu cred în el. Majoritatea oamenilor, din păcate, sunt convinși că ar fi un lucru bun pentru ei să meargă la un psiholog, dar unii nu au curaj. Dar, în același timp, nimeni nu-i ajută să facă acest pas.

La ora actuală încă mai există percepția că dacă te duci la psiholog înseamnă că ești alienat mintal. Nu este adevărat, iar tocmai de aceea este nevoie ca și în România să aibă loc o educare a cetățeanului în acest sens, încă de la cele mai fragede vârste.

La noi în țară, psihologul școlar are două specialități, una de psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională, iar cealaltă legată de domeniul psihopedagogiei speciale. În mod frecvent, desfășoară activități de evaluare și diagnoză a copiilor, în special de inteligență și de dezvoltare, atunci când este vorba despre o tulburare de învățare sau în alte situații ce țin de viața personală a copilului.

De asemenea, un asemenea psiholog dezvoltă programe menite să vină în întâmpinarea nevoilor emoționale și educaționale ale copiilor și tinerilor. Psihologii școlari se consultă cu adulții implicați în viața acestor tineri – profesori, consiliul de administrație al școlii, părinți – și sunt implicați într-o anumită măsură în consilierea directă a acestor tineri.

Subiectul acesta este unul care îi preocupă chiar pe tinerii din România. Săptămâna trecută am participat la o întâlnire a reprezentanților organizației de elevi a UNPR Brăila cu un psiholog. Evenimentul a avut loc, spre surprinderea tuturor, nu la inițiativa noastră, a seniorilor, ci la inițiativa lor, a elevilor. Aceștia, în cadrul întâlnirii cu psihologul, au prezentat cazuri care îi frământă, problemele pe care le au, iar la final au decis să aibă lunar o astfel de întâlnire cu un psiholog. Consider că este nevoie de psihologii școlari care să își desfășoare activitatea în diverse unități școlare – creșe, grădinițe, școli, universități –, cabinete, centre de asistență psihopedagogică, centre de consiliere și dezvoltare a carierei, centre de plasament etc. Într-o școală, consilierul, întruchipat de psiholog, este cel care în permanență are un zâmbet de dăruit, o inimă mare deschisă tuturor, o mână întinsă, un suflet larg, plin de bunătate.